Meseria nerecunoscută în România unde se câștigă și 3.000 de euro

Meseria de arborist devine din ce în ce mai atrăgătoare pentru tinerii din România, fiind esențială pentru întreținerea arborilor și având potențial de dezvoltare profesională, în ciuda lipsei unei recunoașteri oficiale.

Un examen inedit a avut loc în Arad. Este vorba despre obținerea testatului pentru arbologi, numiți și chirurgii copacilor. Juriul a fost alcătuit din specialiști din state precum Anglia sau Germania, iar printre probe s-a numărat și cățăratul de coardă pe copaci înalți sau depistarea unui arbore bolnav, transmite stirileprotv.ro.

Atestatul este valabil în toate statele lumii.

Doar opt concurenți din toată țara au venit să susțină atestatul pentru arbologi, organizat în premieră în România.

În Germania sunt peste 50.000 de arborişti.

  • „Între meseriile de alpinism, este cea mai periculoasă. Drujba și coarda nu prea merg bine împreună, dar, practicată corect, poate duce la o carieră lungă.”, spune Costin Iordache – arborist.

Meseria de „arborist” nu este recunoscută oficial în România. O asociație din domeniu a început demersurile ca aceasta să fie inclusă în nomenclatorul ocupațiilor de la noi.

Salariile pentru arboriști variază între 2.000 și 3.000 de euro pe lună, comparativ cu cele din vestul Europei, unde pot ajunge până la 10.000 de euro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati