„Messa da Requiem”, reprezentaţii cu public în weekend la Opera Naţională Bucureşti

Două reprezentaţii cu public ale spectacolului „Messa da Requiem”, de Giuseppe Verdi, sunt programate pentru sâmbătă şi duminică la Opera Naţională Bucureşti.

Requiem-ul lui Giuseppe Verdi este o lucrare vocal-simfonică pentru patru solişti, cor şi orchestră. Din distribuţia concertului fac parte soliştii Renata Vari (soprană), Antonela Barnat (mezzosoprană), Daniel Magdal (tenor) şi Marius Boloş (bas). Interpretează Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

„Messa da Requiem” este una dintre cele mai importante lucrări vocal-simfonice ale lui Giuseppe Verdi şi a fost compusă în memoria lui Alessandro Manzoni, poet şi romancier italian. Prima interpretare a recviemului avut loc pe 22 mai 1874, în Domul San Marco de la Veneţia, la cererea compozitorului, la un an de la moartea lui Manzoni. Deşi compus pe structura unei slujbe religioase catolice de comemorare, recviemul este considerat prea teatral pentru a fi folosit în lăcaşe de cult. Tendinţa teatrală din operele compozitorului este o trăsătură specifică lui Verdi. El explorează în „Messa da Requiem” toate sentimentele umane în faţa misterului etern al morţii: frică, furie, durere, tristeţe, dar şi speranţa într-o viaţă de apoi.

În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor privind distanţarea socială, vor fi scoase la vânzare doar 30% dintre locurile disponibile ale Sălii Mari.

Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online, de pe tickets.operanb.ro.

Reprezentaţiile sunt programate să înceapă la ora 18:30.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati