Finalul de septembrie a însemnat un nou început pentru micuţii care s-au înscris la Centrul de Zi Floare de Colţ – Grădina Montessori. În primele săptămâni de activitate, micuţii au experimentat activităţi menite să le dezvolte simţul senzorial, auditiv, vizual şi tactil.
„Centrul social Montessori este un nou model educaţional devenit accesibil pentru copiii proveniţi din familii cu venituri modeste. Acest proiect, o premieră pentru România, se alătură altor activităţi desfăşurate în comunitatea noastră pentru şi cu cei mici, din dorinţa de a ne asigura că toţi vor avea şansa să se integreze în sistemul educaţional şi că nu vor abandona şcoala. Investiţiile în cei mici sunt nu doar o prioritate, ci şi o necesitate”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
Cei mici au început să înveţe matematica prin cifre în glaspapir şi trasarea lor pe hârtie, pe table cu pătrăţele. Apoi au făcut cunoştinţă cu mai mulţi clopoţei din aria senzorială. S-a demonstrat că acest material, aranjat conform portativului muzical, reuşeşte să le dezvolte armonios simţul auditiv.
Primul centru social Montessori a fost realizat de Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, şi Fundaţia Bambini in Emergenzza, cu supervizarea Institutului Montessori din Bucureşti.
Studiile au arătat că întârzierile în dezvoltare, atât cognitive cât şi comportamentale, descoperite la copiii familiilor cu situaţii financiare reduse se pot recupera cu o intervenţie promptă şi cu o abordare socio-educaţională adecvată. În programul centrului, copiii participă la activităţi de luni până vineri, între orele 8:00 şi 16:00, şi sunt urmăriţi şi însoţiţi în călătoria lor de recuperare de o echipă de profesionişti (educatori Montessori şi asistenţi educatori Montessori, psiholog, psihoterapeut, asistent social). Aceeaşi echipă oferă şi părinţilor şedinţe de consiliere, suport în confruntările cotidiene, astfel încât schimbarea să se producă pe ambele fronturi.
Proiectul îşi propune să ofere, în cadrul Centrului Floare de Colţ – Grădina Montessori, o educaţie preşcolară excelentă, urmând metoda Montessori, pentru 45 copii din comunitatea Sectorului 6, proveniţi din familii vulnerabile.