Metro și Auchan, amenzi de 125.000 de lei. Ce nereguli a descoperit ANPC în magazinele din Sectorul 4 – FOTO

Două hipermarketuri din Sectorul 4 al Capitalei au fost amendate, în urma controalelor efectuate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, din cauza neregulilor constatate, mai multe produse alimentare au fost retrase de pe piață.

La începutul acestei săptămâni, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) a desfăşurat o serie de verificări la două hipermarketuri importante din Berceni, Sectorul 4 al Capitalei. Este vorba despre hipermarketurile Metro Cash & Carry şi Auchan.

Neregulile constatate de comisarii ANPC

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cele două magazine au primit amenzi în valoare de 125.000 de lei.

De asemenea, comisarii au decis și oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, oprirea temporară a prestării serviciilor şi a comercializării produselor în spaţii necorespunzătoare până la remedierea deficienţelor, în magazinul Auchan și au propus emiterea unei decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte, pentru magazinul Metro.

În același timp, au fost extinse verificările la Metro Cash & Carry SRL (depozit Ştefăneştii de Jos), ca urmare a identificării, în magazinul din Berceni, a unor produse alimentare preambalate, respectiv carne de vită, cu origine Australia, Argentina, Germania, Irlanda, având diverse deficienţe, precum acumulări masive de lichid sangvin în interiorul ambalajelor de produs sau neconcordanţe între gramajele declarate pe etichetele de produs şi cele cântărite în magazine.

ANPC precizează, în context, că în depozit, comisarii CPCMB nu au putut identifica niciun produs din această categorie, stocul fiind zero, iar controlul va continua în zilele următoare, când vor fi trecute în revistă toate documentele care atestă mişcarea mărfii către punctele de lucru din ţară, situaţia stocurilor, precum şi declaraţiile de conformitate a mărfii.

„M-am întrebat întotdeauna de ce unele acte normative, cu impact la nivel european, par facultative pentru unii operatori economici ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României. Încă o dată se dovedeşte că avem de dus o luptă permanentă cu fărădelegea, indiferent de dimensiunea financiară a companiilor. A cumpăra zeamă la preţ de carne mi se pare o bătaie de joc şi aş vrea să cred că nu numai mie. Din nou se dovedeşte că există o oca pentru producătorii români şi alta pentru cei din străinătate. Acţiunile noastre nu se vor opri indiferent de intenţiile unora şi altora”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Alte nereguli identificate la cele două hipermarketuri au fost: deficienţe de informare a consumatorilor cu privire la terminologia corectă în ceea ce priveşte data durabilităţii minimale a unora dintre produse, nerespectarea temperaturii de păstrare în unele dintre vitrinele frigorifice de refrigerare sau congelare pentru produse din carne, respectiv peşte, comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită, comercializarea unor fructe şi legume ca fiind calitatea I, în realitate prezentând modificări organoleptice de aspect, culoare, consistenţă, precum şi zone cu lovituri şi mucegai, comercializarea unor produse din carne cu modificări organoleptice, utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu impurităţi de lichide scurse şi rugină, folosirea unui sistem de ventilaţie neigienizat corespunzător, cu prezenţă masivă de praf, în magazine.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati