Reprezentanţii Metrorex au precizat, referitor la defecţiunea produsă luni între staţile Mihai Bravu şi Dristor 1, că, deşi a fost înregistrat un trafic crescut de călători în staţiile Mihai Bravu, Timpuri Noi şi pe culoarele de corespondenţă de la Piaţa Unirii şi Dristor, s-a asigurat îndrumarea şi protecţia călătorilor, cu sprijinul Poliţiei şi al forţelor ISU Bucureşti-llfov.
„Deranjamentul a fost constatat şi confirmat de echipele tehnice ale Metrorex (mecanici de tren şi personal de întreţinere) conform atribuţiilor de serviciu. Siguranţa circulaţiei a fost menţinută prin respectarea procedurilor prestabilite care se aplică în astfel de cazuri, în situaţia dată, prin izolarea zonei (interstaţia Mihai Bravu – Dristor 1, firul 1)”, arată Metrorex, într-un comunicat de presă transmis marţi.
Conform sursei citate, reorganizarea circulaţiei în sistem pendulă a fost îngreunată de faptul că la acea oră de vârf toate trenurile se aflau în circulaţie conform graficelor.
În aceste condiţii, circulaţia trenurilor a fost reorganizată pe relaţia Nicolae Grigorescu 1 – Mihai Bravu, pe un singur fir, conform configuraţiei tehnice constructive a reţelei de metrou din zonă raportat la amplasarea şi numărul schimbătoarelor de cale.
„Menţionăm că deşi a fost înregistrat un trafic crescut de călători în staţiile Mihai Bravu, Timpuri Noi şi pe culoarele de corespondenţă de la Piaţa Unirii şi Dristor, cu suportul Poliţiei şi forţelor ISUB-IF, s-a asigurat îndrumarea şi protecţia călătorilor. Precizăm că nu au fost înregistrate cazuri care să necesite intervenţia specializată a forţelor ISU”, susţin reprezentanţii Metrorex.
Operaţiunea de remedierea tehnică a durat circa 45 de minute şi s-a intervenit de urgenţă, urmărindu-se ca afectarea circulaţiei să fie minimă.
Reamintim că o şină de metrou s-a defectat, luni după-amiază, între staţiile Mihai Bravu şi Dristor 1. Accesul pasagerilor era permis în tranşe, pentru a se evita aglomeraţia.