Metrorex organizează vineri Ziua Porţilor Deschise

Metrorex organizează vineri Ziua Porţilor Deschise, eveniment care marchează 43 de ani de la înfiinţarea metroului bucureştean, potrivit unui comunicat al companiei.

  • Astfel, în intervalul orar 10:00 – 14:00, în staţia de metrou Piaţa Unirii 1, călătorii sunt aşteptaţi să descopere cum funcţionează „inima metroului”, Dispeceratul Central.

Persoanele care doresc să participe la „Ziua Porţilor Deschise” vor beneficia de un tur ghidat în locul de unde se coordonează atât circulaţia trenurilor de metrou, cât şi activităţile adiacente, inclusiv lucrările din timpul nopţii.

Dispeceratul Central al Metrorex funcţionează în permanenţă de 43 de ani, având o importanţă deosebită în siguranţa circulaţiei metroului bucureştean.

Persoanele cu vârsta de peste 14 ani vor putea intra în Dispecerat în baza cărţii de identitate. Din motive de securitate, accesul în dispecerat se va face în grupuri de maxim 10-15 de persoane, fără a fi permisă intrarea cu bagaje voluminoase (rucsacuri, genţi) şi obiecte interzise. Copiii vor veni însoţiţi de adulţi.

Compania menţionează că intrarea se face pe calea de acces din Piaţa Constituţiei a staţiei Unirii 1. Dispeceratul Central se află la nivel vestibul, lângă Casieria Specială Elevi-Studenţi.

În luna noiembrie 1979, din Depoul Ciurel, primul tren de metrou intra în circulaţie pe cei 8,1 km ai primului tronson al Magistralei I. Tronsonul avea 6 staţii (Semănătoarea, Grozăveşti, Eroilor, Izvor, Piaţa Unirii, Timpuri Noi) şi un depou.

Astăzi, lungimea reţelei de metrou a municipiului Bucureşti se întinde pe 78 km cale dublă, distribuiţi pe 5 magistrale, 63 de staţii cu 190 de căi de acces şi 6 depouri. Metroul transportă sute de mii de călători, zilnic, fiind o soluţie de transport rapidă, ecologică şi sigură.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati