Metrourile bucureștene vor circula întârziere, din cauza numărului insuficient de trenuri

Intervalele de circulaţie ar putea ajunge până la 10 minute în orele cu vârf de trafic, în perioada următoare, din cauza neasigurării numărului suficient de trenuri de către Alstom Transport SA – prestator al serviciilor de mentenanţă a trenurilor de metrou, conform graficelor de circulaţie asumate, avertizează Metrorex, conform Agerpres.

„Metrorex va aplica operatorului de servicii de mentenanţă, Alstom Transport SA, toate sancţiunile legale şi contractuale pentru situaţia creată pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate conform prevederilor contractuale”, se menţionează în comunicat.

Astfel, personalul Metrorex care organizează şi supraveghează circulaţia trenurilor de metrou va lua măsuri operative pentru asigurarea unor intervale de succedare a trenurilor cât mai apropiate de graficele normale de circulaţie, în scopul limitării efectelor survenite ca urmare a acestei situaţii neplăcute.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati