Cea de-a 11-a ediţie a Les Films de Cannes a Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecţiile outdoor şi drive-in dar şi de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecţia ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuţi la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele româneşti din Avanpremierele Toamnei.
Filmele de lungmetraj din această secţiune au fost eligibile pentru Premiul Publicului, constând în suport de distribuţie oferit de Dacin Sara. Lungmetrajul câştigător al premiului în valoare de 2500 de euro este Mia îşi ratează răzbunarea în regia lui Bogdan Theodor Olteanu.
Dintre cele 19 proiecte produse sau co-produse în România înscrise la cea de-a 5-a ediţie Works in Progress (WiP), juriul internaţional a ales câştigătorii celor două premii ce constau în servicii de post-producţie, după cum urmează: Imaculat, debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizorilor Monica Stan şi George Chiper Lillemark, a câştigat premiul în valoare de 10 000 de euro oferit de Cinelabs Romania iar Videograme dintr-o pandemie, documentarul semnat de Andrei Dăscălescu, premiul de 5 000 de euro oferit de Multimedia Est.
Membrii juriului: Lorenzo Esposito (selecţioner, Berlin IFF), Sata Cissokho (Memento Films), Matthieu Darras (director – First Cut Lab), Kataryzna Siniarska (agent, New Europe Film Sales), Giona Nazzaro (Rotterdam IFF) şi Lenka Tyrpakova (Karlovy Vary IFF) au premiat în unanimitate Imaculat „pentru calităţile sale vizuale şi realismul dur. O poveste despre dependenţă şi răscumpărare, filmul creează un continuu spaţiu-timp alternativ, care este profund legat de percepţia idiosincratică a protagonistei asupra propriilor chinuri. Directorul de imagine face o muncă foarte complexă, evocând o percepţie a stării lucrurilor care există între dorinţa de a recâştiga o aşa-numită ‘viaţă normală’, precum şi dorinţa nestinsă de a-i evada. Având în vedere calităţile vizuale puternice ale proiectului ‘Imaculat’, juriul a decis să-l premieze pentru ca producţia să se concretizeze pe deplin, finalizând astfel proiectul regizorilor”.
Tot în opinia juraţilor, filmul documentar produs de Paula Niculescu şi Andrei Dăscălescu, Videograme dintr-o pandemie este „un jurnal colectiv ce prezintă publicului o portretizare intimă şi convingătoare a vieţii de zi cu zi în timpul perioadei de izolare, surprinzând prin poveştile personale gama largă de emoţii cu care ne-am luptat cu toţii în ultimul timp”.
Cosmografia proiectul Anei Ţăran prezentat în cadrul programului FILM SPEED-DATING a fost ales să beneficieze de consiliere pe scenariu în urma sesiunii de pitch. Aflat la prima ediţie programul îşi propune să ofere oportunitatea scenariştilor, regizorilor şi producătorilor români să se întâlnească pentru a dezvolta împreună proiecte de film.
În perioada 26-30 octombrie, selecţioneri ai celor mai importante festivaluri internaţionale precum Cannes, Berlin, Sundance, Locarno, Rotterdam, Toronto, Varsovia, Tallinn şi Vilnius au putut viziona prezentările proiectelor aflate în selecţia Works in Progress. Totodată, un numar record de peste 20 de agenţi internaţionali de vânzări din toată lumea au participat şi au avut ocazia unică de-a se intâlni online, one-to-one cu producătorii şi regizorii filmelor în post-producţie, pregătite pentru a fi lansate în 2021. Works in Progress, programul din cadrul Les Films de Cannes a Bucarest ce aduce în atenţia profesioniştilor din industria filmului internaţional cele mai noi producţii majoritare şi minoritare româneşti an de an, a avut anul acesta una dintre cele mai de succes ediţii de până acum.
Tot online s-au desfăşurat anul acesta şi Managing Talents. Numărul mare de înscrieri la cea de-a 5-a ediţie a programului a determinat organizatorii să aducă un al treilea invitat care să lucreze cu actorii înscrişi. Astfel cei selectaţi s-au putut întâlni în cadrul atelierelor de pe 31 octombrie cu: William Conacher, Cristian Mungiu şi Poll Moussoulides.
Cele zece zile de festival au adus publicului de la Bucureşti, dar şi celui naţional, cele mai noi filme de la Cannes şi din festivalurile mari ale lumii, majoritatea în premieră. Proiecţiile au fost rezervate la capacitatea maximă prevăzută de normele de siguranţă din această perioadă, atât în locaţiile outdoor cât şi la drive-in. Online spectatorii au putut viziona filme şi participa la Masterclassul cu Naomi Kawase, invitata specială a acestei ediţii a Les Films de Cannes a Bucarest. Masterclassul a fost transmis în direct pe Zoom şi pe pagina de Facebook a festivalului.
Offline, proiecţiile de pe toată durata festivalului din Grădina Cărtureşti Verona şi cele din primul weekend de festival de la Fabrica Griviţa au fost ocupate până la ultimul scaun disponibil, cinefilii arătând şi de data aceasta că pasiunea pentru film depăşeşte obstacolele oferite de vremurile pe care le străbatem dar şi de vremea sfârşitului de octombrie din Bucureşti. Tot offline, actriţa Marina Palii (participantă la Managing Talents) a vorbit cu publicul înainte de proiecţia filmului Malmkrog în care joacă în regia lui Cristi Puiu.
Institutul Francez din România a inaugurat în cadrul festivalului o rezidenţă de scriere în care vor fi găzduiţi creatori români şi francezi cu proiecte din domeniul literaturii, muzicii, cinematografiei, teatrului sau artelor digitale, care a fost denumită „La residence de poche / Rezidenţa de buzunar”. La eveniment au fost prezenţi Laurence Auer, Ambasadoarea Franţei în România, şi regizorul Cristian Mungiu.
Spectatorii prezenţi la ultima proiecţie din festival au putut să vizioneze şi scurtmetrajul Contraindicaţii de Lucia Chicoş, prima dată pe marele ecran după ce a fost premiat săptămâna trecută în cadrul Secţiunii Cinefondation la Cannes. Vizionarea a avut loc în prezenţa regizoarei.
Ultima zi a festivalului s-a încheiat cu o scurtă proiecţie de film pe Hotelul Intercontinental din centrul Bucureştiului în semn de mulţumire pentru toţi cei care au contribuit la realizarea festivalului anul acesta şi, mai ales, partenerilor noştri fără de care această ediţie nu ar fi fost posibilă în condiţiile actuale.