Micii şi berea, vedetele petrecerii de 1 Mai. Cât a ajuns să coste un mic

Vedetele petrecerii de 1 Mai sunt berea şi micii. Preţurile sunt însă fabuloase, ajung chiar şi la 36 de lei kilogramul de pastă de mici, în timp ce un mic costă 4 lei, potrivit antena3.ro.

Inflaţia afectează şi micii, fiecare reduce, după buget, din numărul de mici pe care intenţionau să-i servească de 1 mai.

Important este să fie din carne de calitate. Sunt preţuri pentru toate buzunarele, de la 10 lei/kg. în cazul micilor care sunt la reducere, însă pentru micii de vită şi de oaie preţurile ajung şi la 36 lei/kg.

Cei care pregătesc grătarele vor plăti mai mult pe carne anul acesta faţă de anul trecut.

Porcii vii la intrarea în abatoare sunt mai scumpi cu 32% faţă de 2021, iar bovinele sunt mai scumpe cu 30% potrivit datelor Comisiei de clasificare a carcaselor.

Inflaţia însă şi scumpirile se văd cel mai bine la preţul micilor. Dacă anul trecut îi cumpăram cu 3 lei bucata, gata preparaţi, acum costul ajunge la 4 lei, având o scumpire de 33%.

Preţul de 4 lei pentru un mic gata preparat nu include şi chifla ori muştarul, pentru care se mai dă câte un leu.

Iar dacă vreţi şi o bere, trebuie să ştiţi că se vinde cu preţuri între 12 şi 30 lei baxul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati