Microstagiune de balet în luna septembrie pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Baletul Operei Naţionale Bucureşti invită publicul spectator la mircrostagiunea lunii septembrie. În program, revin după o perioadă de absenţă, spectacole dedicate copiilor, programate la matineu: „Coppelia” de Leo Delibes, „Magazinul de păpuşi” şi „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Cornel Trăilescu. Totodată, invităm publicul iubitor de balet, la „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug, spectacol coupe de dans contemporan.

Astfel, duminică, 19 septembrie, începând cu ora 11:00, va avea loc spectacolul de balet „Coppelia” de Leo Delibes, în regia şi coregrafia Corinei Dumitrescu. De secole, mitul însufleţirii obiectelor ce au formă umană a inspirat multe lucrări literare, muzicale, coregrafice sau plastice. „Coppelia” este o variantă a poveştii „Pygmalion şi Galateea”, în care creatorul se îndrăgosteşte de opera sa. Dacă în legendă rezolvarea ţine de ajutorul divin, în povestea noastră, Coppelius, împătimit de ataşamentul pentru păpuşa sa, îşi asumă rolul Afroditei încercând să însufleţească prin mijloace oculte piesa de porţelan.

Miercuri, 22 septembrie, începând cu ora 18:30, vă aşteptăm la spectacolul de balet pentru copii „Magazinul de păpuşi”. Studioul de Balet pentru Copii şi Tineret al Operei Naţionale Bucureşti a fost înfiinţat în anul 1982 de către Magdalena Rovinescu, şcoala de balet pentru copii funcţionează de atunci, fără întrerupere. Condus artistic de fosta prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti, Studioul de Balet şi-a propus şi a reuşit să descopere şi să promoveze tinere talente care poartă faima baletului românesc în întreaga lume.Viitorii balerini sunt selecţionaţi şi repartizaţi în clase de balet specializate în dans clasic, de caracter, modern şi contemporan. În fiecare an, munca lor este aplaudată şi recunoscută în spectacolul devenit deja tradiţional „Magazinul de păpuşi”.

Joi, 23 septembrie, începând cu ora 18:30, Baletul Operei Naţionale Bucureşti prezintă publicului „Tango. Radio & Juliet”, spectacol coupe de dans contemporan de Edward Clug. „Tango. Radio and Juliet” este un spectacol ce uneşte două coregrafii create de Edward Clug – artist de origine română recunoscut pe plan internaţional – în care se regăsesc elemente de teatru şi dans contemporan şi fragmente muzicale extrem de diverse ca gen – de la Astor Piazzolla şi până la Goran Bregovic şi Radiohead. Ambele lucrări ale coregrafului reprezintă un poem coregrafic, fiecare în parte fiind structurate ca poezie de stare. Mişcările dansatorilor, atent elaborate, spectaculoase, sunt încărcate de forţă, atât în „Tango”, cât şi în „Radio and Juliet”.

Sâmbătă, 25 septembrie, şi duminică, 26 septembrie, începând cu ora 11:00, pe scena mare va avea loc spectacolul de balet pentru copii „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Cornel Trăilescu, în coregrafia lui Francisc Valkay. Una dintre cele mai cunoscute poveşti pentru copii, „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” a fraţilor Grimm a fost publicată, într-o primă versiune, în 1812, iar apoi în 1854, în varianta finală. Oglinda fermecată, mărul otrăvit, sicriul din sticlă, personaje precum Regina cea rea sau cei Şapte pitici, sunt detalii din poveste care au pătruns de-a lungul timpului în imaginarul colectiv, inspirând nenumărate producţii artistice aşa cum este şi producţia din repertoriul de balet al Operei Naţionale Bucureşti.

Biletele se pot achiziţiona de pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati