Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheoghiţă, a anunţat că, de miercuri, începe vaccinarea prin centrele mobile şi prin echipele mobile, iar la început caravanele vor ajunge în şapte judeţe, printre care Ilfov. El a precizat că în centrele mobile va fi folosit vaccin de la Moderna.
“Pot să vă spun că de mâine începe activitatea de vaccinare prin centrele mobile şi de asemenea prin sprijinul echipelor mobile avem 14 judeţe identificate în care vom demara pentru moment această etapă de vaccinare, sigur că vor intra rând pe rând şi alte judeţe şi de asemenea avem şapte judeţe în care vor fi dislocate aceste centre mobile de vaccinare.
În celelalte judeţe, acolo unde există spaţii adecvate vom aloca doar echipe mobile împreună cu tot ce au nevoie pentru a efectua vaccinarea în spaţiile deja amenajate. Pot să vă spun şi care sunt aceste judeţe unde dislocăm centre mobile: Arad, Bacău, Constanţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi Sibiu”, a declarat marţi, Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, scrie news.ro.
El a menţionat că în centrele mobile va fi folosit vaccinul de la Moderna.
“Vom distribui pentru moment vaccin de la compania Moderna care este un vaccin după cum ştim pe bază de Arn mesager şi ne putem permite din punct de vedere logistic organizarea acestor activităţi de vaccinare, având în vedere stabilitatea la temperatura obişnuită de 2 – 8 grade pentru 30 de zile”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.