Mihai Bendeac, mesaj înainte de a împlini 40 de ani. „Simt nevoia să mă înscriu în PSD” – VIDEO

În pragul vârstei de 40 de ani, Mihai Bendeac a făcut, pe contul său de Facebook, o mărturisire în stilu-i caracteristic.

  • „Se întâmplă o chestie foarte dubioasă, simt din ce în ce mai acut nevoia ori să mă înscriu în PSD ori să votez PSD, ceva se întâmplă cu mine”, a spus actorul.

„Cu cât se apropie mai mult momentul în care urmează să împlinesc 40 de ani, cu atât spaimele mele, cu atât fricile mele vizavi de ceea ce înseamnă îmbătrânirea (râde)… Am ajuns la vârsta la care într-adevăr sunt daddy, dar vreau să vă asigur că nu sunt și sugar-daddy”, așa își începe fostul jurat de la Antena 1 înregistrarea video.

Actorul tratează cu umor ceea ce pentru alții înseamnă criza vârstei a doua, glumind despre „nevoia” sa de a intra în politică.

„M-am trezit de dimineață, m-am dus la chioșc, mi-am luat Formula As, după care am fost la cumpărături, mi-am luat medicamente, acum mă duc să mă văd cu un prieten, că el mai știe ce fac ăștia cu pilonul doi de pensie, ăsta este programul meu. Mă gândesc unde să merg la vară: Voineasa, Moneasa… Și, în același timp, nu știu, se întâmplă o chestie foarte dubioasă, simt tot mai acut nevoia ori să mă înscriu în PSD, ori să votez cu PSD, ceva se întâmplă cu mine. Mă uit așa în jur, bă, nu se mai fac mașinile cum se făceau înainte. Păi când îți luai un Cielo, când îți luai… Deschizi televizorul și nu mai ai la ce să te uiți, păi ce emisiuni frumoase făceam eu, educative…”, a spus Mihai Bendeac, într-un video postat pe contul său de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati