Mihai Fifor: „A fost luptă la baionetă cu unii din PNL, deranjați de măsuri, și acum vedem care a fost de fapt miza trompetiștilor”

Fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, vine cu un atac la PNL fără a intra însă în detalii. Acesta spune într-o postare că anii de amatorism politic de dreapta, de demagogie, de jaf la drumul mare în pandemie și politicile economice dezastruoase ale guvernării dreptei, sunt cauza problemelor de astăzi din România.

„Când PSD a decis să-și asume răspunderea guvernării, într-o alianță care părea atunci (și multora le pare și acum) imposibilă, a avut un singur țel: să readucă România, care se afla într-o criză profundă, pe linia de plutire.

Anii de amatorism politic de dreapta, de demagogie, de jaf la drumul mare în pandemie și politicile economice dezastruoase ale guvernării dreptei au dus țara pe buza prăpastiei.
PSD și-a ASUMAT să guverneze pentru români și să îndrepte, ca întotdeauna, greșelile altora, din trecut. Nu a fost ușor, dar am reușit să aducem, zi de zi, un plus de bine pentru țară și cetățeni.
Era firesc ca măsurile impuse de PSD să provoace deranj și să genereze atacuri, dezinformări și interpretări clar interesate. Trompetele de serviciu și băieții deștepți s-au activat încercând să destabilizeze și să ne blocheze încercările de a rezolva problemele majore ale țării.”, scrie Fifor pe pagina sa de Facebook.
Acesta vine și cu un exemplu, acela al liberalizării prețurilor, care nu ar fi fost o măsură potrivită la momentul respectiv.
„Iată un singur exemplu: atunci când, după liberalizarea haotică a preturilor la energie, s-a stârnit un adevărat tsunami al prețurilor și tarifelor, PSD a decis și impus plafonarea și regularizarea prețurilor, pentru a proteja cetățenii și pentru a nu bloca economia.
A fost luptă la baionetă cu unii din PNL, deranjați de măsuri, și acum vedem care a fost de fapt miza trompetiștilor de serviciu.
Important este că PSD a reușit să protejeze populația și să dea o gură de oxigen economiei, piața energiei a redevenit stabilă, iar mari traderi, cu câștiguri de miliarde de euro pe spatele românilor, au fost siliți să respecte regulile jocului economic corect.
Și atunci, mă întreb: când viața demonstrează faptul că, de la intrarea la guvernare a PSD, lucrurile încep să intre pe făgașul corect, iar erorile mari ale trecutului nu prea îndepărtat, cu consecințe grave, sunt corectate, cine dorește cu adevărat binele românilor?
PSD, care lucrează și ia măsurile necesare pentru a redresa situația economică a României, sau cei care atacă fiecare decizie a noastră, pentru a proteja grupuri de interese, care de prea mult timp prosperă pe spatele cetățenilor onești?”,  mai spune Fifor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati