Mihai Morar își donează hainele, după ce a slăbit 15 kilograme. „Am scăpat de un munte de trecut”

Mihai Morar a decis să își doneze hainele, după ce a slăbit 15 kilograme. Prezentatorul tv a anunțat pe contul de socializare că oferă hainele lui celor care au nevoie de ele.

„Am scăpat de un munte de trecut. ‘Masivul din spatele meu e format din toate ‘căutările mele vestimentare din ultimii 15 ani, din cei 13 ani de emisiuni zilnice la TV și din cea mai stresantă întrebare a acestei vieți: ‘eu cu ce mă îmbrac în seara asta la TV? Și, era să uit, din cele 15 kilograme în plus pe care le purtam sub hainele astea până acum câțiva ani.

Un ‘Everest din ce-am purtat și nu mai port. Un ‘Mont Blanc format din ce-am fost ca să fiu ce sunt azi. Azi, când 8 zile din 7 ies din casă în tricou alb sau negru, mi-e foarte clar că nu o să mai port niciodată nimic din lanțul muntos din spatele meu. Așa că, am ales să le dăruiesc întru folosul celor care le vor găsi rostul.

Am ce pune pe mine mâine dimineață. Cu ochii închiși și tot nimeresc un tricou alb. M-am simțit un pic de Marie Kondo (n.r. influencer, specialist al organizării garderobei) azi făcând ordine în mine. Avea femeia dreptate: când îți faci ordine în lucruri, îți pui ordine și în trecut. Iar casa în care trăiești trebuie să îi aparțină persoanei care ești azi, nu omului care ai fost în trecut”, a scris Mihai Morar pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati