Mihai Petcu este noul Director General al Societății de Transport București STB SA

Începând cu data de 15 octombrie 2020, Societatea de Transport București are un nou Director General, în persoana lui Mihai Petcu. Petcu este membru în Consiliul de Administraţie al STB din 2017, iar la alegerile locale a candidat din partea PMP pentru o funcţie de consilier general.

Cu ocazia preluării mandatului, a avut loc o ședință la sediul STB SA cu toți directorii Societății pentru a se discuta obiectivele și prioritățile noului Director General.

Potrivit unui comunicat STB, noul Director General STB SA va avea în prim plan următoarele:

1. Gestionarea situaţiei cu privire la prevenirea infectării cu virusul SARS-COV-2, respectiv emiterea unor decizii privind angajaţii STB SA (reglementarea muncii la domiciliu, organizarea timpului de lucru în două schimburi, continuarea testării angajaţilor aflaţi în contact direct cu publicul său a celor suspecţi, etc.), şi protejarea publicului călător (dezinfectarea permanentă a vehiculelor; monitorizarea liniilor de transport pentru evitarea aglomeraţiei la orele de vârf, etc.);

2. Eficientizarea pregătirilor pentru iarnă (măsuri de asigurare a stocurilor şi utilajelor necesare pentru combaterea poleiului şi a zăpezii, piese de schimb, asigurarea personalului necesar pentru a face față oricărei situații generată de condițiile meteo, etc.);

3. Transparență decizională – bucureștenii trebuie să știe cum sunt folosiți și unde merg banii publici din bugetul STB SA. Doar așa va fi oprită risipa banilor publici!

4. Digitalizarea companiei cu scopul reducerii costurilor, dar și a creșterii performanței prin eficientizarea activității atât în plan intern, cât și în relația cu cetățenii, dar și cu autoritățile și cu partenerii contractuali;

5. Comunicare eficientă pentru călători – o importanță deosebită va fi acordată informării cetățenilor cu privire la noutățile apărute în programul de transport al Societății, precum și despre proiectele ce vizează transportul public din Capitală;

6. Dezvoltarea Societății cu bani europeni. Înființarea unui Departament care se va ocupa exclusiv de scrierea, depunerea și implementarea proiectelor cu fonduri europene;

7. Investiții pentru modernizarea parcului de vehicule existent, un dispecerat modern ce presupune monitorizare și raportare în timp real, dar și în infrastructura căilor de rulare pentru tramvaie, inclusiv pentru reamenajarea tuturor refugiilor de tramvai.

“Îmi doresc o dezvoltare reală a Societății, dar și o relaționare cu călătorii mult mai eficientă decât până acum, astfel încât aceștia să fie informați în timp util despre proiectele noastre, dar și despre eventualele disfuncționalități apărute în furnizarea serviciilor de transport. Aduc în fața bucureștenilor întreaga mea experiență profesională, tot entuziasmul și energia celor 36 de ani ai mei, astfel ca, împreună cu colegii mei din STB SA, să contribuim substanțial la îmbunătățirea serviciilor de transport public din București”, a declarat noul Director General al Societății de Transport București, Mihai Petcu.

La finalul ședinței Comitetului Director, noul Director General Mihai Petcu a efectuat o cursă test cu primul autobuz STB SA omologat cu alimentare GNC – Euro 6.

„STB SA și partenerii săi au realizat primul autobuz din Europa modernizat, prin transformarea motorului cu alimentare Diesel și normă de poluare Euro 3, în alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) și normă Euro 6. Societatea de Transport București – STB SA va moderniza 600 de vehicule din parcul circulant, transformându-le în autobuze propulsate cu GNC, cu normă de poluare Euro 6. Prin acest proiect, vor fi reduse emisiile poluante, dar se va realiza și înnoirea parcului de vehicule. Proiectul mai are în vedere transformarea a încă 150 de autobuze Mercedes vechi în troleibuze, precum și extinderea rețelei de transport în zonele deficitare: Gara de Nord, Bd. Ion Ionescu-Sisești, Berceni. Astfel, pentru prima dată la nivel european, sute de autobuze cu normă de poluare Euro 3 din flota STB SA vor fi transfomate în autobuze alimentate cu GNC, Euro 6, pentru a se alinia standardelor europene și Directivei Parlamentului European privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic. Acest prim autobuz a fost omologat la Registrul Auto Român (R.A.R), unde a fost testat de specialiști pentru a putea intra în circulație. În privința costurilor consumului, motorul are avantaje deosebite, gazul natural fiind mult mai ieftin decât carburanții lichizi. Autobuzul va rămâne în circulație pentru testare și monitorizare, iar în funcție de rezultate, executantul acestuia va continua să facă reglaje pentru optimizarea randamentului și a consumului, împreună cu firmele colaboratoare în proiect”, se arată în comunicatul STB.

În continuare, noul Director General al STB SA a fost în vizită la șantierul din zona intersecțiilor Bulevardului Timișoara cu Strada Valea Oltului și Strada Valea Cascadelor, unde se execută lucrări de refacere a căii de rulare.

Mihai Petcu a ocupat în trecut mai multe poziții de conducere atât în companii multinaționale de renume, cât și în companii locale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati