Mihai Tudose – Raport europarlamentar (IV): Suport european pentru România

Între subiectele pe care le-am abordat în acest mandat, considerându-le de interes pentru țară, au fost: consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun, securitatea alimentară a cetățenilor și viabilitatea agriculturii, întârzierile înregistrate în realizarea rețelei transeuropene de transport, reducerea deficitului de competențe în zonele defavorizate, în mediul rural și în rândul tinerilor.

”Tranziția digitală riscă să accentueze decalajele și să priveze copiii, mai ales din noile state membre și cu precădere din mediul rural, de accesul la educație de calitate și la lectură. Iar consecințele vor fi păguboase pentru întreaga societate, având în vedere deficitul de competențe și forță de muncă din UE” – am subliniat într-o interpelare.

O altă inițiativă pe care am avut-o este aceea a amplasării sediului viitoarei autorități vamale europene la București.

Totodată, ca fost reprezentant al României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde am abordat în trecut subiectul, am atenționat, în interpelarea ”Criza Canalului Bâstroe – Distrugerea Deltei Dunării”, că ”din 2004, Ucraina distruge sistematic, prin lucrările la canalul Bâstroe, ecosistemul unic al Deltei Dunării. Proiectul a fost respins de toate forurile internaționale, pentru că încalcă normele de mediu și de protecție a apelor Dunării”.

Totodată, am sesizat Comisia Europeană cu privire la faptul că ”România asigură tranzitul a două treimi din exporturile de cereale ale Ucrainei. Acest efort din partea țării mele implică o presiune masivă pe infrastructura de transport. Are în vedere Comisia Europeană majorarea bugetului de sprijin pentru coridoarele de solidaritate? Cum intenționează concret Comisia să sprijine infrastructura României pentru a face față provocării majore cu care se confruntă? Am în vedere aici, nu programele clasice de finanțare UE, ci răspunsul specific acestei situații complet atipice și foarte grave”.

De asemenea, ca brăilean, am susținut măsurile de stimulare a pescuitului la scară mică – sector care cuprinde trei sferturi din navele de pescuit active ale UE și jumătate din echipajele acestora.

Mihai Tudose, europarlamentar PSD, membru al Grupului S&D

https://www.socialistsanddemocrats.eu/

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati