Mii de spectatori au participat la Bucharest Opera Festival pe scena operei bucureştene

A doua ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 16 și 24 iunie a adus în sală mii de spectatori.

Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului este primul și unicul festival din România ce a invitat în capitală cele mai importante teatre lirice din România, la această ediție participând și Opera de Stat din Budapesta și Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad alături de Opera Madlenianum. 

Următoarea ediție a Bucharest Opera Festival se va desfășura pe scena operei bucureștene în perioada 7 – 16 iunie 2024. 

„Sunt convins că acest festival rămâne un exemplu despre faptul că arta trebuie să unească. Artiștii sunt spirite libere, spirite care practică diplomația culturală, artiștii stabilesc punți de comunicare între țări, partide, oameni, între diferite distribuții sau echipe de management din țară și din străinătate.”, a declarat Daniel Jinga, managerul general al Operei Naționale București.

 „Salut această a doua ediție a festivalului, felicitări Operei Naționale București și managerului Daniel Jinga, probabil că are mare legătură cu prezența lui la conducerea instituției. Spectacolul Timișoarei, a cărui scenografie o semnez, este realizat împreună cu colaboratorul și prietenul meu Răzvan Mazilu, este o operetă (Bal la Savoy). Am luat elementele de bază ale art deco-ului, pe care le-am reinterpretat, cu lumină, cu mobilier și combinații cromatice. Am încercat să creez un spațiu care să fie favorabil mizanscenei create de Răzvan Mazilu.”, a declarat scenograful Dragoș Buhagiar, Președinte al UNITER. 

„Cu toate că noi, românii și ungurii, suntem foarte aproape unii de alții, se întâmplă foarte rar să ne vizităm capitalele și, dacă mă gândesc bine, este prima dată când Opera Națională din Budapesta ajunge la București. Nici nu știu să spun de câte ori sau dacă Opera Națională din București a fost la Budapesta, de aceea, cred că prezența noastră aici este foarte importantă pentru noi și nu putem să vă mulțumim suficient pentru această invitație, Această vizită ar putea fi începutul unei frumoase prietenii.”, a declarat Szilveszter Ókovács, directorul general al Operei de Stat din Budapesta.

 „Sunt foarte fericită că am putut să asist la Pelléas et Mélisande o lucrare foarte bine cunoscută în Franța, scrisă de Debussy, compozitor care l-a influențat pe George Enescu, care ocupă un loc unic în repertoriul Franței sfârșitului de secol 19. Întreaga poveste a fost dirijată și produsă superb. Este o lucrare pe care o poți simți ca fiind puțin dificilă, sau cam tristă. Aici, a fost pusă în scenă într-o manieră calmă, voluptoasă, bine așezată, așa că felicit Opera Națională din București care a reușit să producă un astfel de spectacol la un asemenea nivel.”, a declarat Laurence Auer, Ambasadoarea Republicii franceze în România. 

„În primul rând vreau să vă mulțumesc că ne-ați invitat în cadrul Bucharest Opera Festival, pentru noi este o mare onoare, pentru că noi, cei de la Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad, știm cât de prezentă este România în viața muzicală internațională și aveți minunați muzicieni și artiști binecunoscuți în lumea întreagă. De aceea prezența noastră la acest festival este extrem de onorantă. Și vă mulțumim că ați creat această legătură. Suntem pentru prima dată la București cu compania noastră de operă, cu acest titlu al lui Puccini – Manon Lescaut. „, a declarat Svetislav Goncić, managerul general al Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad. 

„Felicitări managerului Daniel Jinga și Ministerului Culturii pentru inițiativa acestui proiect unic în România, un festival ce reunește teatre de operă importante din țară și din afara țării! În ceea ce ne privește pe noi, colectivul Operei Naționale Române din Iași artistic și tehnic, iată-ne la București cu un număr impresionant de 180 de membrii. Este un motiv de mândrie de a veni a doua oară în cadrul Bucharest Opera Festival pe prima scenă lirică a țării și de a prezenta cele mai bune produse culturale.”, a declarat Andrei Fermeșanu, managerul general al Operei Naționale Române Iași. 

„Este o foarte mare bucurie pentru noi faptul că la București se continuă organizarea acestui festival de operă, fiindcă sunt foarte puține festivaluri de acest gen în toată Europa. Noi încercăm, ca și anul trecut, întotdeauna, fiind vorba de un festival, să venim cu spectacole de excepție. Muzica lui Bartók este și un fel de punte, un fel de pod, între cultura română și cea maghiară. Muzica din Castelul Prințului Barbă – Albastră se bazează pe folclorul transilvanic, care se regăsește atât în folclorul românesc, cât și în cel maghiar și știm că Bartók este foarte apreciat de societatea culturală română.”, a declarat Szép Gyula, managerul general al Operei Maghiare din Cluj-Napoca. 

„Îmi doresc să felicit organizatorii festivalului – Opera Națională București, pentru că este absolut meritoriu să reușească să adune tagma într-o perioadă scurtă de timp în care să ne și revedem unii cu alții, este un bun prilej de a demara noi proiecte și parteneriate și, este un tur de forță cu spectacole de operă, operetă și balet nemaiîntâlnit pentru spectatori.”, a declarat Cristian Rudic, managerul general al Operei Naționale Române Timișoara.  

Oltea Șerban-Pârau, muzicolog și critic muzical: „Bucharest Opera Festival – ediția a II-a a excelat pe palierul diversității, aducând pe scena Operei bucureștene 9 seri de operă, balet, operetă și musical, cu titluri care în bună măsură nu se găsesc pe afișul capitalei. De asemenea, au fost prezentate regii îndrăznețe, actuale precum cea a lui Sir David Pountney sau a lui Andrei Șerban, montările panoramând de la cele mai actuale orientări în domeniu – Nunta lui Figaro cu Opera Națională București sau Văduva Veselă cu Opera Națională Română din Iași – până la creații rar sau niciodată prezentate aici, precum Castelul Prințului Barbă-Albastră și Mandarinul miraculos de Bartok cu Opera Maghiară din Cluj-Napoca ori Pelleas și Melisande de Debussy cu Opera de Stat din Budapesta, sau până la montări clasice prin excelență, precum Manon Lescaut cu Teatrul Național din Belgrad și nu numai. O șansă rară de a atrage la Operă publicuri diferite și de a vedea pe aceeași scenă ce au mai recent și mai performant de prezentat teatrele lirice din țară și din jurul României. O poartă deschisă pentru o a treia ediție cu o mai largă participare internațională atât a teatrelor, cât și a publicului.” 

A doua ediţie a festivalului a reunit pe celebra scenă bucureşteană titluri de referință ale repertoriului de operă, balet, operetă şi musical aflate în programul celor mai importante teatre lirice din România – Opera Națională Română Iaşi, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și Opera Braşov, cărora în acest an li se alătură Opera de Stat din Budapesta și Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad alături de Opera Madlenianum, deschiderea festivalului fiind semnată, bineînţeles, de Opera Naţională Bucureşti.

Publicul s-a bucurat de o desfășurare de forțe ce a inclus 9 spectacole de operă, operetă, balet şi musical programate în 9 seri consecutive, aducând în prim plan 9 orchestre, coruri mixte, companii de balet, zeci de soliști și dirijori de top ai scenei muzicale actuale, în total aproape 1.500 muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic prezenți pe scenă, în fosă şi în culise pentru un regal artistic unic. De la Mozart, Puccini şi Bizet la Debussy şi Bartók, de la Paul Abraham şi Franz Lehar, până la Cole Porter, peste două secole de istorie a artelor spectacolului muzical s-au desfășurat pe prima scenă lirică a țării. 

Bucharest Opera Festival îşi doreşte să contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, devenind un excelent promotor al turismului cultural. 

Bucharest Opera Festival urmăreşte consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de operă şi balet din ţară, care să încurajeze schimburile culturale şi să promoveze proiectele muzicale şi culturale ale acestora.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati