Mii de sticle de vin, în valoare de peste 100.000 de lei, găsite într-un depozit al Economat Sector 5

Primăria Sector 5 anunţă că mii de sticle de vin, în valoare de peste 100.000 de lei, au fost găsite într-un depozit al Economat Sector 5. În plus, s-au mai găsit sute de borcane cu zacuscă, dulceaţă sau compot, toate expirate, dar şi copiatoare noi.

”Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a efectuat o vizită de lucru la Economat, unitatea din Rahova, ocazie cu care a descoperit un alt spaţiu plin cu topuri de hârtie şi cutii de arhivare. Tot aici au fost găsite şi mii de sticle cu vin din 2009 nevândute, în valoare de peste 100.000 lei.”, a transmis, marţi, Primăria Sector 5

S-au mai găsit borcane cu zacuscă, dulceaţă sau compot, toate expirate

Instituţia a precizat că edilul a găsit şi mai multe copiatoare noi dotate cu scanner, în condiţiile în care unele direcţii din cadrul Primăriei Sectorului 5 lucrează la ora actuală cu copiatoare vechi, care se defectează şi îngreunează munca angajaţilor instituţiei.

În depozitul din Rahova erau depozitate şi sute de borcane cu zacuscă, dulceaţă sau compot, toate expirate, în valoare de peste 22.000 lei.

”Oriunde găsim câte un spaţiu ce aparţine Economat, descoperim şi mii de topuri de hârtie, cutii de arhivare sau detergenţi. Nu mai vorbesc de faptul că aceste locuri ar trebui să fie închiriate sau folosite de şi pentru cetăţenii din sector. Am găsit şi zeci de tarabe noi care zac acoperite de praf, în loc să fie folosite în pieţele de pe raza sectorului. Tot la depozitul din Rahova sunt 5 copiatoare dotate cu scanner despre care nu se ştie absolut nimic, cine le-a achiziţionat, de ce sunt depozitate la Economat sau de ce nu au fost folosite până acum. Voi verifica în continuare toate aceste spaţii ce aparţin societăţii, pentru că blestemul Economat Sector 5 SRL trebuie să se încheie cât mai curând”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati