Ministerul Afacerilor Interne angajează aproape 8.000 de persoane, majoritatea polițiști

Ministerul Afacerilor Interne va angaja aproape 8.000 de persoane, în mare parte polițiști, dar și la Imigrări, Pașapoarte sau Jandarmerie, pentru a gestiona fluxul de imigranți sau noul sistem privind monitorizarea informatică a persoanelor care vor primi brățări electronice, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, scrie economedia.ro.

El a afirmat însă că angajările nu vor implica eforturi bugetare.

„[Guvernul a decis astăzi] suplimentarea de posturi, care e legată de posturi și nu de bugetarea acestora, deci nu implică în acest moment eforturi bugetare. Însă sunt posturi necesare pentru a redimensiona structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Imigrări, Poliția Română, Poliția de Frontieră, Direcția Generală de Pașapoarte, Jandarmeria Română. Vă pot oferi câteva dintre justificările pe care Ministerul Afacerilor Interne le-a prezentat cu această ocazie.

Este vorba de suplimentarea numărului de efective cu 7.880 de posturi, majoritatea fiind la Poliție – 5.564 de polițiști.

Sunt structuri care au nevoie de mai multe posturi, fie că ne gândim la cei de la Imigrări, care gestionează valul de refugiați care au intrat în România, peste un milion de ucraineni în ultimele trei luni, iar aproximativ o zecime au și decis să rămână aici.

Dar sunt de asemenea posturi necesare și pentru a gestiona situațiile speciale pe care Poliția le are în grijă, structuri speciale pentru căutarea persoanelor dispărute sau operaționalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică. Vorbim despre o suplimentare a schemei de personal, a numărului de posturi, și nu de o bugetare suplimentară de care să beneficieze Ministerul Afacerilor Interne”, declarat Cărbunaru.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati