Ministerul Cercetării invită publicul larg la Ziua Porţilor Deschise, pe 18 mai

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) invită publicul larg la „Ziua Porţilor Deschise”, la care vor participa, pe 18 mai, institute de cercetare aflate în coordonarea ministerului, precum şi licee şi universităţi.

„Obiectivul acestei iniţiative este de a crea un context atractiv care să încurajeze dialogul direct între instituţiile publice şi cetăţeni, pentru a le oferi acestora din urmă ocazia să cunoască poveşti de succes şi oameni devotaţi profesiei, care se află în spatele unor proiecte de cercetare sau unor experimente cu impact ştiinţific, social şi economic”, afirmă reprezentanţii ministerului.

Totodată, vor fi prezentate ultimele progrese făcute în cadrul ministerului, precum sistemul de digitalizare-pilot de gestionare a documentelor din instituţie şi lucrările de cosmetizare a sediului MCID – reabilitarea spaţiilor comune alături de o expoziţie de pictură realizată de elevi ai Liceului ‘Toniţa’.

„Pe 18 mai, vom organiza prima „Zi a Porţilor Deschise la Ministerul Viitorului”. Ne vor fi alături institutele de cercetare, oficiali, elevi, studenţi, cetăţeni. Evenimentele se vor desfăşura începând cu orele 13.00. Întreaga echipă a MCID vă aşteaptă cu drag, să ne bucurăm cu toţii de aceste momente speciale”, a declarat ministrul Sebastian Burduja, citat în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati