Ministerul Culturii: Începe proiectarea pentru consolidarea și reabilitarea Așezămintelor „Ion. I.C. Brătianu” din București și a Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova!

0
220
Foto: Facebook Raluca Turcan

Ministerul Culturii anunță că au fost semnate contractele privind serviciile de elaborare a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) pentru consolidarea și reabilitarea a două importante obiective culturale: Așezămintele „Ion. I.C. Brătianu” din București și Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Investițiile sunt finanțate prin Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), destinat reabilitării patrimoniului construit și modernizării unor clădiri culturale din România.

Valoarea contractului atribuit pentru consolidarea și restaurarea a Așezămintelor „Ion. I.C. Brătianu” din București este de 184.000 de euro (fără TVA), prestatorul având obligația să elaboreze Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții în termen de maximum 90 de zile de la data emiterii ordinului privind începerea proiectării.

Ridicat în perioada 1910-1912, ansamblul așezămintelor „Ion. I.C. Brătianu” din București este inspirat din vechea arhitectură românească, cu elemente orientale, bizantine și renascentiste. Imobilul se află în domeniul public al statului şi în administrarea Bibliotecii Naționale a României, având statutul de monument istoric. Expertiza tehnică a relevat faptul că structura de rezistență este în pragul prăbușirii parțiale sau totale, odată cu trecerea timpului, ca urmare a lipsei unei întrețineri minimale, a acțiunii intemperiilor, a deteriorărilor de natură mecanică, constatându-se apariția multor degradări de profunzime.

Contractul pentru serviciile de elaborare a D.A.L.I. pentru consolidarea și reabilitarea Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova este în valoare de 234.000 de euro (fără TVA), prestatorul având obligația să elaboreze Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții în termen de maximum 120 de zile de la data emiterii ordinului privind începerea proiectării.

Clădirea Teatrului Naţional „Marin Sorescu” a fost edificată în perioada 1970-1974, cu o structură de rezistenţă fără protecţie antiseismică. În prezent, clădirea necesită lucrări de consolidare, reabilitare termică, înlocuire de instalații funcționale și pentru spectacole, modificări interioare, înlocuirea tâmplăriei exterioare, creşterea eficienţei energetice etc.

Pe lângă aceste două obiective de investiții, prin Acordul-cadru de împrumut dintre România și BDCE, mai sunt finanțate realizarea proiectării și execuția lucrărilor pentru alte monumente istorice și clădiri cu destinație culturală: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Teatrul Naţional şi Opera Română din Cluj-Napoca, Vila „Florica” de la Ștefănești, Conacul „Vârnav Liteanu” de la Liteni, Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 din Timișoara, o nouă sală de concerte destinată Operei Naționale Române din Iași.

Costul total net al acestor investiții se ridică la 270 milioane de euro, din care 216 milioane de euro (80% din cost) provin din împrumutul de la BDCE și 54 milioane de euro (20% din cost) din contribuția de la bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.