Ministerul Dezvoltării anunță că finanţează 1.496 de investiţii, în 1.149 de localităţi, prin PNRR

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei finanţează 1.496 de investiţii, în 1.149 de localităţi, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, miercuri, ministrul Cseke Attila.

Lista proiectelor finanţate, în valoare totală de 7.126.942.691,89 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro.

Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele „Valul Renovării” şi Fondul Local din PNRR.

„Vor fi publicate, în următoarea perioadă, şi alte investiţii care vor primi finanţare din PNRR, pe măsură ce unităţile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister”, a precizat Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.

Pentru „Valul Renovării”, au fost aprobate 434 de noi proiecte, în valoare de 3.319.534.039,03 lei, depuse de 46 de autorităţi centrale şi 388 de unităţi administrativ-teritoriale. Proiectele includ lucrări de eficientizare energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 1.062 de noi proiecte, în valoare totală de 3.807.408.652,86 lei, pentru care au depus cereri de finanţare 761 de unităţi administrativ-teritoriale. Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport electrice şi staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuinţe pentru tineri şi de serviciu pentru specialişti, precum şi realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificarea urbană.

Acestor 1.496 de proiecte se alătură celor 43 pentru care au fost semnate deja contractele de finanţare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 1.539 de proiecte aprobate până în prezent.

Lista este disponibilă la secţiunea „Dezvoltare teritorială”, subsecţiunea PNRR – Planul Naţional de Dezvoltare Teritorială, iar beneficiarii pot accesa periodic link-ul https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr pentru a se informa în legătură cu rezultatul evaluării cererilor de finanţare.

Ministrul Dezvoltării a amintit că, în cadrul primului apel de proiecte, pentru „Valul Renovării” au fost depuse 1.437 de cereri de finanţare, în valoare de 2,42 de miliarde de euro, iar pentru Fondul Local s-au primit 4.012 cereri, în valoare de 1,92 de miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati