Ministerul Educației a publicat testele de simulare online pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională. DESCARCĂ testele

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susține examenele naționale în acest an, în contextul suspendării cursurilor, din cauza pandemiei de coronavirus.

Acestea sunt tip test și respectă modelul subiectului de examen, conform unui comunicat al ministerului remis luni Ziare.com.

„Resursele de antrenament tip test, realizate împreună cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, respectă modelul subiectului de examen. Obiectivul acestora este acela de a exersa în această săptămâna și de a continuă efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene.

Baremele de evaluare și de notare vor fi publicate pe același site, vineri, 3 aprilie 2020. Rolul acestora este de autoevaluare și calibrare a modului în care au fost redactate răspunsurile”, precizează MEC.

Testele pot fi accesate aici, resursele conținând modele pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională.

„Totodată, în cadrul emisiunilor Teleșcoala vor fi prezentate unele soluții ale acestor teste de antrenament, cu explicațiile necesare pentru a înțelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare și de notare”, mai transmite MEC.

Aceste teste sunt publicate în condițiile în care, în mod normal, în această perioada aveau loc simulările pentru examenul de Bacalaureat, dar și pentru Eministreul educatieiministerul educatieivaluarea Națională.

De exemplu, în 2019, simularea la Evaluarea Națională a avut loc în perioada 11-22 martie 2019, iar simularea la Bacalaureat a avut loc în intervalul 18-20 martie 2019.

Amintim că școlile și grădinițele au fost închise în intervalul 11 – 22 martie, dar perioada a fost prelungită odată cu intrarea în starea de urgență, pe 16 martie. Astfel, unitățile de învățământ rămân închise cât durează starea de urgență, adică cel puțîn până după Paște, pe 22 aprilie.

În urmă cu o săptămâna, ministrul Educației, Monica Anisie, spunea că ministerul nu ia în calcul sub nicio formă înghețarea anului școlar sau amânarea examenelor naționale cu un an, precizând că specialiștii lucrează la mai multe scenarii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati