Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 6,85% pe an

Compania Naţională „Poşta Română” continuă să intermedieze vânzarea titlurilor de stat destinate exclusiv populaţiei, în cadrul programului „Tezaur”, lansat de Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, începând de astăzi, românii pot subscrie pentru două noi emisiuni de titluri de stat cu scadenţe la 1 an, respectiv la 3 ani şi dobânzi anuale de 6,10%, respectiv 6,85%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Prin subunităţile poştale, titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
– în perioada 13 martie – 10 aprilie 2024, în mediul rural;
– în perioada 13 martie – 11 aprilie 2024, din oficiile poştale din mediul urban.

Informaţii utile:

– Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul fiecărei emisiuni, sumele nefiind limitate de un plafon maxim.
– Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
– Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare în perioada de subscriere. Ulterior, subscrierile sunt definitive şi nu mai pot fi eliminate.
– Titlurile de stat sunt nominative, denominate în lei, fiecare având o valoare de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în programul de emisiune. Subscrierea de fracţiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă.
– Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati