Ministerul Investiţiilor: A fost atins pragul de 1 milion de carduri sociale emise

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că miercuri a fost atins pragul de 1 milion de carduri sociale distribuite cetățenilor aflați în situații vulnerabile prin programul „Sprijin pentru România”.

„Această măsură, implementată pentru a veni în sprijinul a peste 2,5 milioane de români, este una de pionierat pentru România din perspectiva numărului de beneficiari. Așa cum instituția noastră și-a asumat de la începutul derulării programului, la 10 iunie a început distribuirea cardurilor către beneficiari, iar la 20 iunie a început alimentarea lor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar”, se arată în comunicatul ministerului de resort.

Totodată, reprezentanții ministerului au transmis că poartă negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a oferi acest sprijin până în 2027, acesta fiind inițial prevăzut până la finalul anului.

MIPE a precizat că distribuirea cardurilor prevede trei etape:

  • producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului);
  • împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română;
  • încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Reprezentanţii ministerului susţin că întârzieri privind emiterea sunt cauzate de criza globală de cipuri.

„Vreau să știți că deși penuria mondială de cipuri, precum și diverse probleme întâmpinate la nivel logistic în procesul de distribuire au creat dificultăți, mobilizarea este exemplară. Emitenții și Poșta lucrează inclusiv în weekend pentru a urgenta procedura, astfel încât cardurile să ajungă la oameni cât mai repede. Cert este că niciun beneficiar nu va rămâne fără sprijin, acest lucru este garantat. Acum este cea mai grea etapă, până se distribuie toate cele 2,5 milioane de carduri, pentru următoarele tranșe totul va fi mult mai cursiv”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati