Ministerul Sănătăţii anunță că a decis măsuri suplimentare pentru prevenirea, limitarea şi tratarea îmbolnăvirilor prin gripă.
Astfel, a fost organizată o colaborare interdisciplinară cu Institutele de Boli Cardiovasculare din Bucureşti, Cluj Napoca, Tg Mureş, Timişoara, dar şi cu Spitalul Polisano din Sibiu pentru asigurarea unei tehnici extracorporale de suport cardiac şi respirator prelungit pentru persoanele cu insuficienţă respiratorie severă – ECMO.
Este o tehnologie modernă folosita ca suport în astfel de situaţii.
De asemenea, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a aprobat suplimentarea cu încă 35 000 a numărului de doze de vaccin gripal pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Pana la data de 19 ianuarie, un număr de 1 447 831 de persoane la risc au fost imunizate din cele 1 500 000 doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii.