Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 858 şi în judeţele Cluj – 478, Timiş – 343, Ilfov – 176, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.
Cele mai puţine cazuri, conform ultimei raportări, sunt în judeţele Alba – 3, Tulcea – 10, Satu Mare – 11, Harghita – 13, Vrancea – 13.
La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, cu 2.767 mai multe decât în ziua anterioară.
Au fost raportate de către INSP și 69 decese, dintre care 9 anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.587, cu 252 mai puțin decât în ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 542 de persoane, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară.