Ministerul Sănătăţii organizează examen de obţinere a atestatelor de studii complementare pentru medici, stomatologi şi farmacişti

Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 6 noiembrie – 6 decembrie, sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, stomatologi şi farmacişti.

Potrivit unui anunţ al Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, pentru această sesiune pot depune dosare de înscriere candidaţii care au finalizat până la data de 30 septembrie pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii atestatelor de studii complementare, scrie Hotnews.ro.

Examenele se vor desfăşura în centrele universitare medicale acreditate de Ministerul Sănătăţii în care s-a efectuat pregătirea.

„Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepţia probelor de examen pentru care sunt precizate alte condiţii minime de promovare (calificativ admis/respins). În cazul în care la una dintre probele de examen nu se obţine nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat. Media finală minimă de promovare a examenului pentru obţinerea atestatelor de studii complementare este 7:00″, precizează DSP, potrivit Agerpres.

Înscrierea candidaţilor la examen se va face până pe 11 octombrie inclusiv. Dosarele de examen pot fi depuse sau transmise prin servicii poştale, la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii, cu excepţia atestatelor în Acupunctură, Api-Fito-Aromaterapie, Asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, Asistenţă medicală de urgenţă pentru structuri UPU, Farmacie homeopată, Homeopatie şi Implantologie. Înscrierile în cazul acestora se fac până pe 11 octombrie inclusiv, prin Direcţiile de Sănătate Publică din centrele universitare în care s-a făcut pregătirea pentru aceste atestate: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Arondarea candidaţilor pe atestate de studii şi centre universitare medicale va fi comunicată în ziua de 24 octombrie pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la rubrica ”Concursuri şi examene naţionale”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati