Ministerul Sănătăţii: Pacienţii răniţi în accidentul de autocar din Pasajul Unirii sunt în stare stabilă/ Excepţie – un rănit internat la Floreasca, la ATI

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că pacienţii răniţi în accidentul de autocar din Pasajul Unirii din Bucureşti sunt în stare stabilă, cu excepţia unei persoane internate la Spitalul Floreasca, la Terapie Intensivă. În total 24 de persoane au fost transportate la unităţi medicale din Capitală, anunță News.ro.

”Pacienţii sunt în stare stabilă, cu excepţia unui rănit internat la Spitalul Floreasca. Acesta se află la Terapie Intensivă”, a transmis, vineri seară, MS.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, în autocar se aflau în total 48 de persoane. Dintre acestea, 22 de adulţi şi doi copii au fost transportaţi la spitale: 4 la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), 10 la Spitalul Universitar, 8 la Spitalul Bagdasar Arseni şi 2 la Spital Militar Central.
Alte 22 de persoane care nu au acuzat probleme medicale au fost transportate la Hotel Parliament.
Din cele 24 de victime transportate la spitale, 15 au fost preluate de SMURD şi 9 cu SABIF.
În intervenţie au fost angrenate două autospeciale de stingere cu modul pentru descarcerare, 2 autospeciale pentru descarcerare, 8 SMURD, 3 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, un punct de comanda mobil, Detaşamentul Special de Salvatori şi 10 ambulante SABIF.
Un accident grav a avut loc, vineri, în Pasajul Unirii din Capitală, în care a fost implicat un autocar care transporta cetăţeni greci. În urma accidentului, o persoană a decedat.
Şoferul autocarului a fost testat aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.
Potrivit Brigăzii Rutiere, s-a deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Brigăzii Rutiere sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

”Cu privire la semnalizarea rutieră din zona Pasajului Unirii, menţionăm că Brigada Rutieră a Capitalei a solicitat Administraţiei Publice Locale, la scurt timp după redeschiderea Pasajului Unirii, suplimentarea semnalizării rutiere, în scopul preîntâmpinării producerii de evenimente rutiere”, a arătat sursa citată. Măsurile au fost implementate la sfârşitul lunii octombrie şi au constat în instalarea unor console metalice flexibile, marcaje rutiere tip pictogramă cu semnificaţia „accesul interzis vehiculelor cu înălţimea mai mare de 3,5 m”, a precizat Brigada Rutieră.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati