Ministerul Sănătăţii schimbă regulile în privinţa terapiei hiperbare, după moartea cântărețului de muzică populară, Petrică Mîţu Stoian. La autopsie, medicii au descoperit că plămânii artistului au fost grav afectaţi de această terapie.
Reprezentanții Ministerului Sănătătii precizează într-un comunicat de presă că, în luna aprilie 2021, a fost aprobat Protocolul de Medicină Fizică și de Reabilitare post-COVID-19 elaborat de Comisia de specialitate Medicină Fizică și Reabilitare post-COVID-19. Acesta reglementează procedurile de recuperare și reabilitare ale pacientului trecut prin COVID-19, precum și activitatea personalului medical pentru recuperarea și reabilitarea pacientului post-COVID-19.
Fără terapie hiperbară în recuperarea post-Covid, spune Ministerul Sănătății
„În ceea ce oxidenoterapia hiperbară, reprezentanții Comisiei de Medicină Fizică și de Reabilitare a Ministerului Sănătății au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficiența în COVID-19. Singura mențiune privind camera hiperbară în cadrul Protocolului de medicină fizică și de reabilitare post-COVID-19 se află la secțiunea alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelență în recuperare fizică”, se mai arată în comunicat.
Potrivit acestuia, într-o adresă către Ministerul Sănătății, specialiștii în Medicină Fizică și Reabilitare consideră „periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenția pacientului, dar de multe ori și a medicului, de la complexitatea afecțiunii COVID-19, de la complicațiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice.”
Reprezentanții Ministeului Sănăății precizează că nici Normele Contractului-Cadru în vigoare nu decontează pentru asigurați o astfel de procedură.