Ministerul Sănătăţii: Ultimele 540.000 de doze de vaccin gripal vor ajunge astăzi şi mâine

Ministerul Sănătăţii a anunţat că ultimele 540.000 de doze de vaccin gripal vor ajunge marţi şi miercuri (8 şi 9 decembrie) la direcţiile de sănătate publică şi apoi la medicii de familie, pentru imunizarea persoanelor din categoriile de risc.

Până în 29 noiembrie, s-au vaccinat 864.796 de persoane din categoriile de risc.

Ministerul Sănătăţii arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că finalizează distribuţia dozelor de vaccin gripal achiziţionate pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală din sezonul 2020-2021, scrie news.ro.

„Ultimele 540.000 doze de vaccin gripal vor ajunge astăzi şi mâine la direcţiile de sănătate publică şi, mai apoi, în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Pentru acest sezon, MS a achizitionat aprox. 3 milioane de doze de vaccin gripal, dublu faţă de anul trecut.

Reamintim că, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC”, scrie în comunicat.

Câți români s-au vaccinat deja

Campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică s-a realizat în mai multe etape, începând cu 14 septembrie.

Până în 29 noiembrie, în cadrul campaniei MS, au fost vaccinate 864.796 persoane din categoriile la risc, conform monitorizărilor realizate de INSP.

„Conform aceleaşi surse, la nivel national, numărul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa clinica, IACRS si pneumonii) este în scădere, în săptămâna 48 de monitorizare, a fost de 31.874, cu 63.9% mai mic comparativ cu cel inregistrat in aceeasi saptamana a sezonului precedent (88.394) si cu 27.4% mai mic comparativ cu cel din saptamana anterioara (43.954) – scăderi posibil datorate şi subraportarilor din perioada sărbătorilor legale”, mai arată MS.

Până în prezent, a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat cu laboratorul şi niciun deces confirmat cu virus gripal.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati