Ministrul Bogdan Aurescu participă luni la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE) – care va avea loc la Bruxelles, transmite Agerpres.
„Miniştrii de externe europeni vor avea pe agendă discuţii aprofundate privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cu participarea prin videoconferinţă a ministrului ucrainean de externe, D. Kuleba, precum şi cu privire la evoluţiile din Sahel şi statele costiere din Africa de Vest”, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Oficialii europeni vor aborda şi evoluţiile din Iran, Muntenegru, Afganistan şi Venezuela, precum şi lansarea misiunii UE în Armenia, care va avea mandatul de observare şi raportare asupra situaţiei de-a lungul frontierei dintre Armenia şi Azerbaidjan, cu scopul facilitării procesului de normalizare a relaţiilor Armenia-Azerbaidjan, prin măsuri de consolidare a încrederii.
În marja CAE, miniştrii de externe europeni vor avea un schimb de opinii informal cu prim-ministrul palestinian, Mohammad Shtayyeh, precum şi o discuţie cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi.
- „Referitor la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, ministrul Bogdan Aurescu va reafirma necesitatea continuării sprijinului multidimensional al UE pentru Ucraina, în special pentru depăşirea sezonului rece şi acordarea asistenţei militare pentru armata ucraineană prin intermediul Facilităţii Europene pentru Pace”, arată sursa citată.
De asemenea, va susţine adoptarea de noi sancţiuni la adresa Rusiei şi continuarea demersurilor de sprijin pentru statele terţe, afectate de consecinţele războiului.
Potrivit MAE, ministrul român va exprima susţinere pentru identificarea de soluţii juridice solide pentru crearea instanţei care să se ocupe de pedepsirea celor vinovaţi de crimă de agresiune ca urmare a agresiunii Rusiei contra Ucrainei.
Aurescu va prezenta date actualizate privind sprijinul multidimensional al României pentru Ucraina, cu accent pe facilitarea exportului de cereale ucrainene prin ţara noastră. El va reafirma sprijinul pentru parcursul european al Ucrainei, cu respectarea tuturor recomandărilor Comisiei Europene şi, în context, va sublinia importanţa viitorului Summit UE – Ucraina, programat pentru luna februarie.
În cadrul reuniunii de lucru cu prim-ministrul palestinian, Mohammad Shatyyeh, ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia importanţa continuării măsurilor UE în sprijinul instituţiilor Autorităţii Palestiniene şi pentru Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, în baza soluţiei celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate. Va exprima sprijinul pentru rezultate concrete ale relaţiei UE-Palestina, cum ar fi stabilirea unui dialog politic regulat şi lansarea negocierilor pentru un Acord de Asociere deplin.