Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat joi, că „aproape cu certitudine” salariile demnitarilor vor fi înghețate în 2021.
„Este parerea dânsului (Valentin Lazea, economist șef BNR – n.r.), un scenariu la care dansul s-a gandit. Nu vorbim de taierea salariilor bugetarilor. Vorbim eventual de inghetarea, aproape cu certitudine, a salariilor demnitarilor”, a declarat Virgil Popescu, la Antena 3, întrebat dacă Guvernul Orban va tăia salariile bugetarilor cu 20%, așa cum a propus economistul-șef BNR Valentin Lazea.
Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, a declarat, joi, că tăierea salariilor bugetarilor cu 20% și reducerea programului de lucru la patru zile pe săptămână în sistemul public reprezintă soluții de reducere a deficitului bugetar în 2021, afirmând că înghețarea salariilor ar fi insuficientă pentru rezolvarea problemei.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale de României (BNR), Dan Suciu, a declarat că măsura nu este o propunere oficială a Băncii Centrale și că nu Valentin Lazea decide cum să se reducă deficitul bugetar.