Ministrul Apărării: Peste 100 de soldați americani au sosit în România

Peste 100 de soldați americani au sosit în România, a anunțat marți ministrul Apărării. Este vorba despre specialiști care pregătesc venirea celorlalte trupe, a explicat Vasile Dîncu.

„Suntem pregătiți de multă vreme, din perspectivă logistică. Este vorba și de pregătiri specifice care se fac. În acest moment, americanii au sosit, ca să spunem așa.

Au venit deja pentru pregătiri peste 100 de soldați americani, specialiști, care pregătesc această încartiruire viitoare a trupelor, deci au sosit deja în România”, a declarat marți Vasile Dîncu.

Acesta a adăugat că alături de specialiștii români în logistică, soldații americani se ocupă în aceste zile de pregătirea sosirii în țară a celorlalte trupe, scrie Digi24.

„Asta înseamnă că nu va dura mult până vor veni și restul trupelor”, a afirmat Dîncu.

Administraţia Biden a decis săptămâna trecută transferul a aproximativ 1.000 de militari americani din Germania în România, în cadrul măsurilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO, pe fondul crizei dintre Rusia şi Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati