Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunță că în Săptămâna Mare vor fi încărcate, în avans, cardurile de alimente din cadrul programului „Sprijin pentru România” cu tranşa de 250 de lei aferentă lunii aprilie.
„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti. (…) În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. (…) Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a declarat ministrul, potrivit Agerpres.
Guvernul a aprobat, miercuri, un memorandum referitor la acordarea tranşei a VI-a a voucherelor sociale în valoare de 250 de lei, stabilind că plăţile vor putea fi efectuate în perioada 10 – 13 aprilie.
Conform actului normativ, pentru plata acestei tranşe se vor iniţia demersuri către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Casa Naţională de Pensii Publice în vederea urgentării transmiterii listelor cu beneficiarii eligibili până la data de 31 martie 2023, astfel încât plăţile să poate fi efectuate în perioada 10 – 13 aprilie.