Ministrul Culturii face apel la respectarea măsurilor de siguranţă sanitară, în vederea continuării activităţilor

Ministrul Bogdan Gheorghiu a transmis marţi un mesaj prin care recomandă respectarea tuturor măsurilor necesare, comunicate de Direcţia de Sănătate Publică pentru diminuarea riscului de infectare cu noul coronavirus, în vederea continuării activităţilor culturale.

„Trebuie să avem grijă să ne protejăm cât mai bine şi să fim mult mai atenţi la gesturile şi comportamentul nostru, mai ales în public! Nimeni nu poate să aibă grijă de noi mai bine decât o facem noi înşine. Este important să rămânem sănătoşi şi să ne gândim la toţi cei dragi, pe care nu trebuie să îi expunem riscului îmbolnăvirii.

În magazine, în mijloacele de transport în comun şi în orice spaţiu aglomerat, indiferent că este în aer liber sau în interior, trebuie să purtăm masca, să păstrăm distanţa fizică şi să ne dezinfectăm mâinile după ce atingem suprafeţe comune. Activităţile din sectorul cultural au fost grav afectate de restricţiile anterioare, am văzut ce impact are oprirea acestora şi ne dorim să rămână deschise publicului”, a transmis ministrul Culturii, potrivit news.ro.

Min. Culturii: Spectacolele se desfăşoară în deplină siguranţă sanitară

În prezent, spectacolele se desfăşoară în deplină siguranţă sanitară, pentru că organizatorii au luat toate măsurile pentru distanţarea fizică şi pentru asigurarea purtării măştilor de protecţie pe tot parcursul desfăşurării acestora.

Ministerul Culturii recomandă continuarea activităţilor culturale şi păstrarea unei normalităţi sociale, în deplină siguranţă, prin respectarea tuturor măsurilor de protecţie sanitară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati