Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că masca de protecție va rămâne obligatorie în spaţii închise şi după 1 august, precizând că de la această dată nu vor fi neapărat măsuri de relaxare noi, ci completări la cele existente. De exemplu, spune ministrul, de la 1 august ar putea crește numărul participanților la evenimentele private, potrivit digi24.ro.
„Portul măştii la interior este o măsură obligatorie. O să vă dăm o informaţie legată de măsurile pe care le vom lua începând cu 1 august: masca va rămâne obligatorie şi după 1 august. Structurile noastre aplică în continuare, în fiecare zi, sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară. Transmit şi pe această cale un mesaj cât se poate de clar către populaţie: vă rog să respectaţi în continuare măsurile de protecţie sanitară. Ne uităm cu îngrijorare la ce se întâmplă în alte state din Europa, ne uităm la măsurile pe care ei le-au luat. Noi suntem în etapa în care am relaxat parte din măsuri gradual, aşa cum le-am şi introdus”, a declarat Bode.
Ministrul Afacerilor Interne a precizat că se ia în calcul ca, începând tot cu 1 august, să fie permisă creşterea numărului participanţilor la evenimente private.
„Intenţionăm ca, de la 1 august, să venim cu o completare, nu cu măsuri de completare neapărat noi, ci o creştere a numărului de participanţi la evenimente private, dar tot o relaxare în sensul bun al cuvântului poate fi catalogată şi această măsură. Vom lua aceste măsuri aşa cum ne-am angajat, dar angajamentul acesta al nostru, al structurilor statului, trebuie să aibă un partener, cetăţenii, şi cetăţenii trebuie să respecte măsurile de protecţie sanitară. Cel mai important element din acest parteneriat este vaccinarea. Nu există altă soluţie decât o campanie de vaccinare care să continue cu succes, astfel încât să nu fim nevoiţi, Doamne fereşte, să revenim, aşa cum alte state au revenit la măsuri de restricţii”, a mai menţionat ministrul Lucian Bode.