Ministrul Economiei: „Mergem pe o primă de capital, astfel încât să fie mult mai simplu”

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului va continua proiectul pentru Microindustrializare, Comerţ şi Servicii, urmând să fie schimbată „un pic dinamica”, mergând pe o primă de capital, a anunţat miercuri ministrul de resort, Ştefan-Radu Oprea, la „Topul Naţional al Firmelor Private din România”.

„Ordinele sunt deja publicate în Monitorul Oficial, schimbăm un pic dinamica, mergem pe o primă de capital, astfel încât să fie mult mai simplu şi, împreună cu Fondul de garantare, de contragarantare, să putem să venim cu acele mijloace şi acea susţinere de care dumneavoastră aveţi nevoie. Mai mult decât atât, avem trecerea şi provocările la economia verde, economia circulară şi avem, de asemenea, o schemă în cadrul ministerului care se bucură de un real succes şi căreia o să-i mărim deja bugetul astfel încât tot mai multe companii din România să poată să fie mai prietenoase cu mediul.”, a menţionat Ştefan-Radu Oprea.

Totodată, el a făcut referire la schema de ajutor de stat pentru materialele de construcţie, al cărei ghid va fi lansat într-un timp foarte scurt.

„Îmi doresc ca împreună să creştem companiile noastre, să devenim din mici mijlocii, din mijlocii mari – şi să putem exporta din ce în ce mai mult, să fim prezenţi pe pieţele internaţionale. Statul român poate să fie unul dintre motoarele care să vă susţină şi să vă ajute atunci când vorbim despre export”, a adăugat ministrul Economiei.

Potrivit acestuia, vor continua toate programele şi proiectele, inclusiv Start-Up Nation, „un program fanion al ministerului”.

„Este un program care trebuie să continue. Am făcut indicatorii la 5 ani de zile. Ştiţi câte companii care au debutat acum 5 ani de zile prin Start-Up Nation sunt astăzi pline de vitalitate în economia românească? N-o să credeţi, dar sunt peste 90% din acele firme vii, au cifră de afaceri, au angajaţi, raportează profit. Este unul dintre programele pe care trebuie să le continuăm alături de Femeia Antreprenor”, a mai spus Ştefan-Radu Oprea.

El a menţionat, de asemenea, că va continua şi programul Diaspora Start-Up.

„M-am uitat cu atenţie la ce se întâmplă în Belgia, unde egalitatea de gen este de o perioadă de vreme foarte bine pusă la punct, mă uitam pe cifrele companiilor de stat şi am constatat cu o surprindere plăcută pentru mine, poate mai puţin plăcută pentru domnii antreprenori, că acolo unde sunt doamne manageri rezultatele sunt mult mai bune. Poate este o soluţie şi pentru noi şi o să vedem că întreprinderile de stat din România vor fi mult mai profitabile. Continuăm, de asemenea, Diaspora Start-Up”, a punctat Oprea.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a organizat miercuri a 31-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, în cadrul căruia, pe baza informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în funcţie de profitul brut, cifra de afaceri, productivitate şi performanţă globală în afaceri, au fost acordate mai multe categorii de premii pentru antreprenori.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati