Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, anunță o creștere cu aproape 20% a cazurilor de infectare în rândul elevilor și o creștere cu 13% în rândul angajaților din sistemul de învățământ față de săptămâna trecută.
„Vineri, 4 februarie 2022, la nivel național, funcționează în sistem online 163 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate (0,91% din numărul total) și 4.757 de clase/grupe (3,4% din numărul total)”, a informat ministrul Sorin Cîmpeanu, într-o declarație de presă, potrivit Agerpres.
Situația epidemiologică se prezintă astfel: 32.100 de elevi/ preșcolari (1,1% din numărul total) sunt pozitivi COVID; 8.290 de persoane angajate în sistemul de învățământ preuniversitar (3,07% din numărul total) sunt pozitive COVID. În privința angajaților, numărul celor infectați este cu 13,9% mai mare decât cel de vinerea trecută, când erau 7.307 persoane angajate în sistemul de învățământ preuniversitar pozitive.