Ministrul educației: Școlile, pregătite să se redeschidă din 8 februarie

Școlile sunt pregătite să se redeschidă din data de 8 februarie, dar o măsură finală va fi luată de specialiști, a declarat joi ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Din punct de vedere al sistemului de educație, cu siguranță da„, a declarat Cîmpeanu la Digi24 tv, întrebat dacă MEC este pregătit să deschidă școlile.

„Vom folosi toată această perioadă pentru a verifica ce măsuri sunt pregătite școlile din România din toate perspectivele. Chiar dacă se va reuși ceea ce ne dorim cu toții, vor trebui respectate măsurile de distanțare fizica si protecție asigurate elevilor și cadrelor didactice„,a precizat ministrul.

El a mai spus că este luată în discuție adaptarea tematicii pentru examen la ce anume s-a predat și asimilat.

„Între predarea online și ce se întâmplă la clase este o diferență. Sunt pierderi generate, care vor necesita un număr de ore remediale. Aceste pierderi trebuie identificate, sunt diferențe în funcție de zonă, de școală și de elev”, a declarat ministrul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati