Ministrul Educaţiei trimite Corpul de Control la Şcoala ”Nicolae Titulescu” din Capitală

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat, cu privire la cazul de la Şcoala ”Nicolae Titulescu” din Bucureşti, că a solicitat Corpului de Control al ministrului să meargă să facă verificări atât la unitatea de învăţământ, cât şi la Inspectoratul Şcolar.

”Imediat ce am fost notificaţi, am discutat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care a avut control la faţa locului, ne-a remis un raport în această dimineaţă. Am decis ca începând de astăzi să trimitem Corpul de Control al Ministerului Educaţiei”, a afirmat ministrul Educaţiei, potrivit stirileprotv.ro.

Ligia Deca a fost întrebată ce conţine acel raport.

”Acel raport citează din documentele care s-au aflat la dispoziţia echipei, a fost un raport întocmit rapid tocmai pentru a avea un prim răspuns. Există o serie întreagă de constatări care ţin de neinformarea unor entităţi care trebuiau informate despre aceste cazuri, de exemplu Consiliul de Administraţie al şcolii sau comisia care ar trebui să vizeze cazurile de violenţă. De aceea, pentru a avea o imagine cât mai completă şi cât mai profesionist documentată, am solicitat ca Corpul de Control al Ministerului Educaţiei să meargă să facă un control acolo, atât la şcoală, cât şi la inspectorat. Ministerul Educaţiei nu a fost notificat de şcoală sau de inspectorat. Am aflat din presă despre acest caz”, a explicat Ligia Deca.

Ea a mai fost întrebată cine minte în acest caz, Inspectoratul Şcolar care susţine că a primit o sesizare abia luni dimineaţă sau directoarea unităţii de învăţământ care a afirmat că inspectoratul a fost notificat când a avut loc primul caz de abuz.

”Acest lucru va fi cercetat de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei. Vrem să vedem nu numai ce s-a întâmplat în şcoală, dar şi ce s-a întâmplat din punctul de vedere al comunicării şcolii cu alte entităţi care trebuie să fie responsabile”, a mai afirmat Ligia Deca.

Presa a relatat că un elev, acum în vârstă de 10 ani, ar fi fost violat de două ori în toaleta şcolii, de colegi, prima faptă având loc în urmă cu doi ani. Conducerea Şcolii Gimnaziale ”Nicolae Titulescu” a susţinut că primul dosar a fost clasat, al doilea fiind în curs de investigare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati