La centrala nuclearelectrică Zaporoje au fost repornite două unităţi, potrivit ultimelor informaţii de la colegii din Ucraina, iar în acest moment funcţionează 3 unităţi, din cele 6 de pe amplasament, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
„Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), aflată în permanentă legătură cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), a anunţat deja că nivelurile radiaţiilor sunt normale. Aş dori să le transmit românilor că nu există motive de îngrijorare”, a precizat acesta, vineri seara.
Centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Ucraina, a fost lovită în timpul nopţii de joi spre vineri de bombardamentele ruse.
Echipele de intervenţie ucrainene au anunţat vineri că au stins un incendiu care s-a declanşat într-o clădire a centralei nucleare.
Ulterior, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), a transmis că echipamentul esenţial de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina nu este afectat după incendiul provocat acolo de bombardamentele ruse.
De asemenea, Departamentul de Energie al SUA a anunţat că centrala nucleară de la Zaporojie este protejată de o structură robustă, iar reactoarele au fost închise în siguranţă. Totodată, nu sunt înregistrate scurgeri de radiaţii.
În context, ministrul Mediului, Barna Taczos, a precizat vineri dimineaţa că autorităţile din România nu detectează radioactivitate crescută, după ce forţele ruse au tras asupra centralei nucleare din sud-estul Ucrainei.