Ministrul Justiției şi ambasadorul SUA la Bucureşti au discutat despre cooperare şi parteneriatul strategic

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Ann Kavalec, au avut luni o întrevedere pe tema cooperării judiciare bilaterale, dar şi despre digitalizarea sistemului judiciar şi condiţiile de detenţie din penitenciarele din România, relatează agenția de presă Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, Gorghiu a afirmat în cadrul întrevederii că parteneriatul cu SUA este o necesitate pentru promovarea drepturilor omului şi statului de drept. În acest sens, oficialul român a salutat nivelul foarte bun al cooperării bilaterale în domeniul judiciar, propunând noi teme de colaborare, precum educaţia juridică în şcolile din România. De asemenea, ministrul Justiţiei a evidenţiat importanţa unei legislaţii predictibile pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi stimularea investiţiilor străine directe în economia românească.

În plus, Alina Gorghiu a arătat că România rămâne angajată în lupta pentru combaterea corupţiei şi în implementarea recomandărilor Raportului 2022 privind Statul de Drept şi ale Comisiei de la Veneţia. Astfel, oficialul român a prezentat evoluţiile recente din domeniul Justiţiei, precum aderarea României la Convenţia Anti-mită a OCDE şi adoptarea de către Parlament în luna iunie a legislaţiei pentru modificarea şi completarea Codului penal şi de procedură penală.

Unul dintre subiectele abordate a fost digitalizarea sistemului judiciar din România. În acest sens, Gorghiu a afirmat că Ministerul Justiţiei este în curs de implementare a sistemului ECRIS V, care va permite accesul electronic şi sigur tuturor părţilor interesate la documente din dosarele de judecată.

Ministrul Justiţiei a mai prezentat progresele referitoare la condiţiile de detenţie din penitenciarele din România, arătând că se vor construi două noi unităţi care vor furniza aproximativ 2.000 de locuri adiţionale pentru deţinuţi în următorii patru ani.

Referitor la problema traficului de persoane, Alina Gorghiu a afirmat că Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit atribuţiile conform Raportului din 2022 şi altor rapoarte de ţară în acest domeniu. Ministrul Justiţiei a menţionat, de asemenea, înfiinţarea recentă a departamentului pentru victimele infracţiunilor la nivelul ministerului. Ea a amintit şi noul proiect de lege al Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Afacerilor Interne pentru extinderea ordinului de protecţie la toate categoriile de victime şi la toate tipurile de violenţă, inclusiv violenţa online. Astfel, indiferent de relaţia cu victima, mai multe categorii de agresori vor putea fi monitorizaţi prin brăţară electronică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati