Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că va exista, în scurt timp, o măsură privind maşinile mai vechi de 15 ani, având în vedere că inclusiv Comisia Europeană „ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto”.
Tanczos Barna: „Va exista pentru maşinile mai vechi de 15 ani o măsură într-un timp scurt”
”Comisia ne-a recomandat să găsim o soluţie pentru maşinile mai vechi de 15 ani. Este o măsură asumată de Guvern prin faptul că am mers mai departe pe această linie cu infrastructura de transport finanţată parţial prin PNRR şi o asumare de reformă în acest domeniu.
Va exista pentru maşinile mai vechi de 15 ani cu siguranţă o măsură într-un timp relativ scurt. Se discută acum la nivel guvernamental cu ministerele de resort care ar fi varianta”, a spus ministrul Tanczos Barna, potrivit Antena3.ro.
”Nu s-a discutat efectiv despre taxă”
Oficialul a precizat că măsurile ar putea fi luate până la sfârşitul anului. Cât despre taxă, ministrul spune că nu s-a discutat efectiv de acest lucru.
El este adeptul unei măsuri ”în balans”, cu sprijin pentru cei care renunţă şi, ”în paralel, să avem o altă abordare pe taxe locale, de exemplu.”
”Să vedem care va fi soluţia care va fi propusă până la urmă de Guvern. Încă o dată: este o măsură cerută şi de Comisia Europeană şi va fi implementată probabil în cel mai scurt timp”, a explicat ministrul.