Ministrul Mediului: Astăzi nu există niciun pericol dinspre Ucraina în ceea ce priveşte calitatea aerului

0
122

În momentul de faţă nu există nicio influenţă din direcţia Ucrainei spre România în ceea ce priveşte calitatea aerului, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna, arată HotNews.ro.

  • „Din păcate, riscul poluării atmosferei şi aerului, mai ales pe teritoriul Ucrainei, este unul iminent, este foarte mare, din cauza bombardamentelor care au loc acolo.

 

  • A existat o evaluare a Poloniei, evaluarea noastră, făcută împreună cu specialiştii Comisiei Europene şi cu colegii specialiştii din Ucraina, astăzi arată că nu există niciun pericol care să se îndrepte spre România.

 

  • Avem staţii de monitorizare 24 de ore din 24, valorile sunt normale şi valorile care cresc în anumite perioade în primul rând se datorează traficului şi condiţiilor meteo de imersiune termică.

 

  • În momentul de faţă nu există nicio influenţă din direcţia Ucrainei spre zona de nord a ţării în ceea ce priveşte calitatea aerului”, a declarat luni ministrul Mediului, citat de Agerpres.

El a adăugat că Ministerul Mediului analizează şi face prognoze, împreună cu Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM), şi în fiecare dimineaţă situaţia este evaluată.

  • „Din rapoartele pe care le avem de azi dimineaţă, în continuare reiese această certitudine. Astăzi nu există niciun pericol dinspre Ucraina în ceea ce priveşte calitatea aerului”, a punctat ministrul Mediului.

Întrebat în legătură cu faptul că Bulgaria ar fi avertizat că în Marea Neagră sunt mai multe mine ucrainene care plutesc, respectiv dacă există măsuri pentru poluarea mediului, ministrul a arătat că deocamdată nu sunt informaţii oficiale în acest sens.

  • „Fiind vorba de o situaţie de război, cu siguranţă primele măsuri vor fi luate de Ministerul Apărării, de Armată. (…) Din punctul nostru de vedere, în momentul de faţă nu există informaţii certe că pe litoralul românesc ar exista aşa ceva. În primul rând este pericol din punct de vedere al siguranţei navigaţiei şi doar în cazul în care Ministerul Apărării nu găseşte soluţia de îndepărtate, de dezamorsare a acestor eventuale mine, atunci putem să discutăm despre pericolul asupra mediului. Eu sunt convins că MApN va găsi soluţia”, a spus Barna Tanczos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.