Ministrul Mediului, după decizia de închidere a gropii de gunoi Iridex din Chiajna: am luat act de decizia instanței, în acest moment așteptăm motivarea acestei decizii

 Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a transmis o declarație după decizia Tribunalului Bucureşti de închidere a gropii de gunoi Iridex din Chiajna prin care a precizat că a luat act de decizia instanței și în acest moment aștepteaptă motivarea acestei decizii.

Ministrul a dat vina pe PSD pentru situația depozitului de deșeuri Chiajna-Rudeni, operat de societatea Iridex.

Ca ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor sunt direct interesat de bunăstarea cetățenilor. Cazul bucureștenilor este unul special, aceștia fiind, de mai bine de 4 ani, victimele administrației PSD a Capitalei, formată din Primarul General și cei 6 primari de sectoare.

Într-un mandat întreg, aceștia nu au fost în stare să găsească nicio soluție pentru deșeurile din București. O spun cu regret, însă actuala administrație PSD a Capitalei lucrează împotriva bucureștenilor.

În ceea ce privește cazul Iridex, am luat act de decizia instanței, în acest moment așteptăm motivarea acestei decizii. Am dispus deja Corpului de Control al Ministrului să facă verificări la Agenția pentru Protecția Mediului București. Vreau să verificăm modul în care această autorizație de mediu a fost emisă de Guvernul PSD din 2018, să identificăm vinovații și cine a greșit să plătească.

Dar revin și vă spun: singura soluție reală, atât pentru Sectorul 1 cât și pentru restul Bucureștiului este colectarea separată și reciclarea. Pentru a nu ajunge sufocați de deșeuri, trebuie să ducem cât mai puțin la groapă și să reciclăm cât mai mult. România este codașa Europei la acest capitol, cu doar 15% grad de reciclare astăzi. Capitala stă mult mai prost de atât. Gradul de reciclare în București abia dacă atinge 9%.

Nu pot să înțeleg cât de ipocrit poate fi un primar, tocmai cu cetățenii care l-au votat în această funcție. Să te bați cu pumnul în piept că vrei închiderea unui depozit de deșeuri, în condițiile în care tu duci tot gunoiul fix peste drum! Nu știu câți dintre dumneavoastră cunosc faptul că mare parte din deșeurile de la Sectorul 1 se duc chiar vis-a-vis de depozitul Iridex, la societatea 3R Green. Și se duc, bineînțeles, în amestec, fără niciun fel de sortare. Adică avem acolo și deșeuri reciclabile – PET-uri, doze de aluminiu, sticlă, carton și altele, amestecate cu resturi de ciorbă, coji de pepene, scutece folosite și tot ce mai aruncă omul în gospodărie.

Aici ne-a dus lipsa de viziune și caracatița intereselor pesediste din București. Ministerul Mediului a solicitat, în mod repetat, Primăriei Generale și primăriilor de sector să prezinte soluțiile pentru rezolvarea problemei deșeurilor din București. Nu am primit absolut nimic până astăzi, pentru că viziunea le lipsește cu desăvârșire. Sunt convins că, mergând pe aceeași linie, cu aceeași echipă și fără o schimbare radicală, problemele de mediu din București se vor acutiza. Sper ca bucureștenii să înțeleagă asta și să acționeze în consecință.”, a transmis ministrul printr un comunicat de presă.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati