Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Ministrul Muncii anunţă măsuri ce vizează un „trend considerabil” de bugetari pensionaţi şi reangajaţi

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că, în condiţiile în care există ”un trend considerabil” privind angajaţii din sistemul public ieşiţi la pensie şi reangajaţi tot la stat, intenţionează să le dea bugetarilor posibilitatea de a lucra până la vârste mai înaintate, însă fără a mai putea cumula pensia cu salariul de la stat.

Un pensionar va putea, în schimb, să cumuleze pensia cu un salariu câştigat lucrând în mediul privat.

”Sunt foarte mulţi oameni care, şi înainte de vârsta de pensionare, şi după vârsta de pensionare au ales să se pensioneze şi, imediat după pensionare, s-au angajat la stat. Şi, văzând acest trend, care este unul considerabil, adică de oameni ieşiţi în pensie care se reangajează la stat, am apreciat că ar fi bine să dăm această oportunitate să lucreze, dacă vor, în sistemul public, până la o vârstă chiar mai înaintată, de 70 de ani (…) de exemplu, însă să nu mai cumuleze şi pensia în momentul în care au salariu de la stat. Dacă, de exemplu, lucrează în sistemul privat, evident că pot să cumuleze şi salariul în mediul privat şi pensia”, a declarat Raluca Turcan miercuri seară.

Ea a precizat că cei care lucrează vor putea beneficia de o pensie mai mare pentru că astfel creşte contributivitatea la sistemul public.

 

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati