Ministrul Muncii anunţă recrutarea de personal în sistemul de pensii

Una dintre intervenţiile esenţiale în perioada imediat următoare va fi procesul de recrutare pentru personal suplimentar, angajat pe o perioadă determinată pentru operaţiunile de evaluare a dosarelor de pensii, a scris ministrul Muncii Raluca Turcan pe Facebook.

„La nivel naţional, am ajuns deja la 310.000 dosare evaluate, în condiţiile în care am început acest proces cu resursele modeste existente la nivelul caselor teritoriale din toată ţara.

Ne-am propus ca, în a doua parte a anului viitor, să finalizăm digitalizarea tuturor celor 5 milioane de dosare din România, iar, pentru a atinge acest obiectiv, resursa umană actuală – 1.300 de angajaţi la nivel naţional – nu este suficientă. Spre comparaţie, ultimul proces similar realizat în România a presupus verificarea a 1 milion de dosare în aproximativ 5 ani, în perioada 2005 – 2010”, a scris Turcan.

PNRR va susține procesul de digitalizare a dosarelor de pensii

Prin PNRR, a adăugat Raluca Turcan, sunt asigurate 100 de milioane euro pentru a susţine atât procesul de digitalizare a dosarelor de pensii aflate în plată, cât şi dotarea cu echipamente şi servicii electronice a Casei Naţionale de Pensii Publice şi a structurilor teritoriale, ceea ce va facilita atât relaţia cu beneficiarii, cât şi accesul acestora, online, la toate informaţiile din propriul dosar de pensie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati