Ministrul Muncii: Copiii din familiile beneficiare de venit minim de incluziune trebuie înscriși la școală

1
570
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, împreună cu Banca Mondială și cu sprijinul autorităților locale din întreaga țară vor implementa, de la 1 ianuarie 2024, Venitul Minim de Incluziune (VMI).
Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie. Este un program focalizat pe cei vulnerabili care înlocuiește Venitul Minim Garantat și Alocația pentru Susținerea Familiei.
În acest fel se reduce birocrația, dar cresc și beneficiile pentru persoanele vulnerabile vizate.
Copiii din familiile beneficiare de venit Minim de Incluziune trebuie înscriși la școală și vor beneficia automat și de bursa socială. Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie pentru că, odată cu beneficiile, cresc și responsabilitățile. Cei apți de muncă primesc sprijin din partea statului, dar sunt și încurajați să își găsească un serviciu.
Venitul Minim de Incluziune se acordă și pentru vârstnicii instituționalizați care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Aceștia vor deveni astfel automat și asigurați în sistemul de sănătate.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale Simona Bucura-Oprescu, împreună cu delegația Băncii Mondiale, a Agenției Naționale pentru Plăți Inspecție Socială Ialomița și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială a efectuat o vizită în teren în comunitățile vulnerabile din județul Ialomița.
„Am întâlnit, în județul Ialomița, oameni cu povești de viață impresionante. Sunt viitori beneficiari ai Venitului Minim de Incluziune care va fi implementat de la 1 ianuarie 2024. La Scânteia am cunoscut-o pe Ștefania. Are 6 ani, iar mama ei este bolnavă și mai lucrează cu ziua prin sat. Pentru familia copilei până și o banală periuță de dinți este o cheltuială enormă. Chiar și așa, fetița are un zâmbet molipsitor și este de un bun simț care arată că, în ciuda deprivării materiale severe, nu a lipsit educația din familie”, a spus ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Ștefania, în curând, va merge la clasa pregătitoare. De-abia așteaptă luna septembrie când va auzi primul clopoțel și își va cunoaște colegii.
„La nici 10 kilometri distanță, în comuna Valea Ciorii, Nicolae își crește singur cele 4 fetițe, după ce mama acestora a decis, în 2019 să plece definitiv de lângă copile. Bărbatul le este și mamă și tată, iar curățenia și buna creștere pe care le-am găsit în casa modestă a acestora sunt o adevărată lecție pentru mulți dintre noi”, a mai spus ministrul Bucura-Oprescu.
Pentru a se integra în program, familiile cu copii beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie să îi aibă pe cei mici înscriși la școală. Ca o măsură suplimentară de sprijin, elevii din aceste familii vor beneficia automat și de bursă socială.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.