Ministrul Rafila: Copiii transferaţi la Spitalul ‘Marie Curie’ în urma incendiului sunt în stare bună

Copiii transferaţi de la Spitalul „Nicolae Robănescu” la Spitalul „Marie Curie” în urma incendiului de marţi seara sunt în stare bună şi aşteaptă să se mute înapoi cât mai repede, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, scrie Agerpres.

El a amintit că este vorba despre copii cu dizabilităţi care au nevoie de proceduri de recuperare şi pentru care orice zi de tratament este importantă.

Incendiul a izbucnit la un transformator aflat în curtea Spitalului „Nicolae Robănescu”.

„Sunt în stare bună (copiii transferaţi), sunt liniştiţi împreună cu părinţii. Aşteaptă să se mute cât mai repede şi de asta ne ocupăm în perioada imediat următoare. În măsura în care va fi racordată la energie locaţia respectivă în totalitate, atunci se poate curăţa foarte rapid, se lucrează şi în momentul de faţă şi ei se pot muta în condiţii de siguranţă, pentru că, să nu uităm, discutăm de copii cu dizabilităţi care au nevoie de proceduri de recuperare, pentru ei orice zi de recuperare este importantă”, a precizat Rafila, după vizita cu premierul Marcel Ciolacu la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti.

El a menţionat că transferarea pacienţilor în urma incendiului a durat maximum o oră.

„A durat foarte puţin timp traversarea străzii, a fost de ordinul minutelor, maxim o oră a durat inclusiv repartizarea în saloane, iar directorul de la ‘Marie Curie’ a mobilizat personal suplimentar în zona de primiri – urgenţe astfel încât această repartizare să se poată face în timp cât mai scurt şi să evităm îngrijorările şi panica”, a explicat Alexandru Rafila.

Potrivit lui Rafila, în urma incendiului nu au fost constatate pagube foarte mari.

„Nu sunt pagube foarte mari, se referă la buncărul în care a fost închis acest transformator, sunt pagube relativ mici la faţada clădirii alăturate, jgheaburile, rigipsul din exterior, nu sunt alte pagube, important este să se reia activitatea cât mai repede”, a transmis ministrul.

Întrebat dacă se impun controale şi la alte spitale, Alexandru Rafila a spus că Ministerul Sănătăţii nu are echipe specializate care să verifice echipamente electrice.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati